Live

Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu șefa Parlamentului European. Roberta Metsola: „Nu mai e timp de pierdut. Locul României este în Schengen”

Data actualizării: Data publicării:
Roberta Metsola a postat pe contul ei de Twitter o fotografie în care îl îmbrățișează pe premierul Nicolae Ciucă. Ea a spus că „locul României este în Schengen”. Foto: Twitter / Roberta Metsola

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit miercuri, la Bruxelles, cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, cu care a discutat despre aderarea României la Spațiul Schengen, răspunsul Uniunii Europene la războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, dar și despre securitatea energetică. După întâlnire, Roberta Metsola a postat un mesaj pe Twitter, în care a spus că „locul României este în Schengen”.

ACTUALIZARE „Nu mai e timp de pierdut. Locul României este în Schengen”, a scris Roberta Metsola pe Twitter, după întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă.

Ea a postat mai multe fotografii, inclusiv una în care cei doi oficiali se îmbrățișează, alături de mesajul: „Împreună cu prim-ministrul României Nicolae Ciucă, garanția sprijinului Parlamentului European pentru acces imediat (în Spațiul Schengen - n.r.). Mulțumesc României pentru suportul continuu față de nevoile energetice ale Moldovei”.

Știrea inițială

Nicolae Ciucă i-a mulțumit președintei PE pentru sprijinul forului european față de obiectivul României de a adera la Spațiul Schengen până la finele anului.

„Rezoluția adoptată recent de Parlamentul European recunoaște pe deplin așteptările legitime ale României privind aderarea la Spațiul Schengen, ceea ce ne dă încredere că acțiunile consistente asumate de România privind aplicarea standardelor acquis-ului Schengen oferă baza solidă pentru adoptarea rapidă a unei decizii politice favorabile”, a declarat premierul Nicolae Ciucă, potrivit unui comunicat al guvernului.

Premierul a reconfirmat totodată interesul comun pentru consolidarea unității de acțiune și a coeziunii Uniunii în fața provocărilor actuale.

„În acest context, premierul Nicolae Ionel-Ciucă și-a exprimat aprecierea deosebită față de acțiunea consistentă a Parlamentului European și față de viziunea pragmatică a președintei Roberta Metsola în favoarea unui răspuns rapid și ferm al Uniunii în fața războiului Rusiei din Ucraina”, se mai arată în comunicat.

Cei doi au vorbit, de asemenea, și despre consolidarea sprijinului Uniunii Europene și al statelor membre pentru avansul Ucrainei și al Republicii Moldova în pregătirea pentru aderare la UE, „conform opțiunii lor strategice europene și în spiritul statutului lor de țări candidate”.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Italienii au rămas fără cuvinte când au aflat ce avere are Dan Șucu! Porecla pe care i-au dat-o patronului de la Genoa

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Grupul politic Patrioți pentru Europa va schimba tot la Bruxelles, cum a făcut Donald Trump în SUA

Spațiul Schengen se extinde, dar controalele la granițele interne ale UE continuă. Care sunt cauzele

Giorgia Meloni demisionează din funcția de președinte al grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni

Un europarlamentar român, în topul celor care câștigă cel mai bine în noul Parlament European

Partenerii noștri