Live

Morawiecki a criticat politica Germaniei în UE, în timpul vizitei lui Scholz: „Uniformitatea şi egalitarismul nu sunt direcții bune"

Data actualizării: Data publicării:
Noul cancelar german, Olaf Scholz, a fost primit duminică de premierul Mateusz Morawiecki la prima sa vizită în Polonia. Foto: Profimedia

Noul cancelar german Olaf Scholz, aflat duminică în prima sa vizită în Polonia, a reafirmat dorinţa Germaniei de parteneriat cu ţara vecină, în ciuda unei serii de probleme asupra cărora există divergenţe profunde, relatează dpa.

Cu această abordare, Scholz a declarat, într-o întâlnire cu prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki, că guvernul de la Berlin speră în progrese în disputa dintre Uniunea Europeană şi Polonia în ce priveşte statul de drept.

„Europa este o comunitate de valori şi de legi. Suntem uniţi de ideea de stat de drept şi de democraţie”, a spus Scholz, arătând că ar fi, prin urmare, util „dacă discuţiile între Uniunea Europeană, Comisia Europeană şi Polonia ar putea conduce în curând la o foarte bună soluţie pragmatică”.

Citește și Cum şi-a distrus Polonia şansa de a obţine miliarde de euro pentru fondurile PNRR

De partea cealaltă, Morawiecki a criticat obiectivele politice ale noului guvern german, conform Agerpres.

„Uniformitatea şi egalitarismul nu sunt direcţii bune de acţiune”, a afirmat el după întrevederea cu Scholz.

Noul executiv german de centru-stânga s-a angajat să lucreze pentru o Uniune „care îşi protejează valorile şi statul de drept atât pe plan intern, cât şi extern”, vorbind de asemenea despre transformarea UE într-un „stat european federal”.

Potrivit lui Morawiecki, poporul polonez percepe federalizarea plănuită a Europei drept un „centralism democratic, centralism birocratic”. „Europa va fi puternică dacă va fi o Europă de state suverane”, a insistat el.

Avertizând că proiectul gazoductului Nord Stream 2, care este finalizat, dar nu a fost încă operaţionalizat, nu va face decât să ofere noi pârghii Kremlinului de a pune presiune pe UE, Morawiecki a afirmat că „soluţia cea mai bună ar fi să se împiedice ca Nord Stream 2 să intre în funcţiune”.

Scholz nu a dat un răspuns direct la comentariile lui Morawiecki, dar a reiterat sprijinul Germaniei pentru sectorul ucrainean al tranzitului de gaze, adăugând că ţara sa va susţine Ucraina în ce priveşte extinderea domeniului energiilor regenerabile.

Separat, şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, a declarat duminică seara la postul ZDF că gazoductul nu poate fi autorizat în prezent deoarece nu respectă condiţiile directivelor europene din sectorul energetic.

În discuţiile de duminică, Morawiecki şi Scholz au avut însă şi cel puţin un subiect asupra căruia au fost pe aceeaşi lungime de undă: criza refugiaţilor de la graniţa belaruso-polonă. Cancelarul l-a asigurat pe premierul polonez de sprijinul german şi a descris acţiunile preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko ca „inumane” şi „război hibrid”.

Scholz a încercat să accentueze aspectele pozitive din relaţiile germano-polone, descriind cele două ţări ca „vecine şi prietene, parteneri în Uniunea Europeană şi aliaţi în NATO”.

Acesta este un lucru foarte valoros, a adăugat cancelarul, „pentru că istoria comună a Germaniei a inclus şi capitole foarte întunecate în care germanii au adus mari suferinţe Poloniei”.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Fericit după ce a moștenit o sumă mare de bani, un om fără adăpost din Germania s-a îmbătat și a pierdut „averea”. Cum a recuperat-o

Cum arată și ce știe să facă Wolly, sistemul ucrainean telecomandat cu termoviziune și țintire automată

Scenariile FMI: Când ar putea să se încheie războiul din Ucraina

Partenerii noștri