Live

Miniştrii croaţi îşi donează salariul pe o lună pentru a-şi ajuta ţara afectată de seism şi de coronavirus. Măsuri și în Slovenia

Data actualizării: Data publicării:
Croaţia ar putea adopta euro până în 2023. Foto: Guliver/GettyImages

Membrii guvernului croat îşi vor dona salariul pe luna martie pentru a contribui la înlăturarea consecinţelor seismului care a avut loc duminică, soldat cu un mort şi 26 de răniţi, precum şi cu pagube notabile în capitala Zagreb, relatează marţi agenţia EFE, citată de Agerpres.

''Este o ocazie pentru noi toţi să demonstrăm unitate, solidaritate şi responsabilitate, pentru a putea depăşi combinaţia a două crize, cea a coronavirusului şi a cutremurului de la Zagreb'', a declarat premierul Andrej Plenkovic.

Cei 21 de miniştri ai guvernului croat au un salariu de bază de circa 2.700 de euro pe lună.

De asemenea, premierul Andrej Plenkovic a prezentat marţi un pachet de măsuri ce însumează circa patru miliarde de euro şi este menit să atenueze efectele economice negative ale măsurilor adoptate pentru a stopa epidemia de COVID-19, până în prezent Croaţia având confirmate 382 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi un deces.

Un seism puternic a zguduit Zagrebul, producând importante pagube materiale

Un seism cu magnitudinea de 5,3 a lovit duminică dimineaţă, 22 martie, capitala Croaţiei, Zegreb, şi împrejurimile sale, rănind grav o adolescentă, conform media oficiale, autorităţile cerându-le locuitorilor să nu se adune în grupuri pentru a nu propaga noul coronavirus, relatează AFP.

Cutremurul a fost resimţit la ora locală 06.00 (05.00 GMT), iar numeroşi locuitori ai Zegrebului au ieşit în stradă panicaţi, potrivit unei corespondente a AFP.

Epicentrul seismului s-a situat la 7 km nord de Zagreb, conform Centrului Seismologic Euro-Mediteraneean (CSEM).

Potrivit HINA, cutremurul a fost urmat de două replici puternice.

Seismul s-a resimţit în sudul Austriei, Slovenia şi în nordul şi estul Croaţiei.

Reducere cu 30% a salariilor funcţionarilor, în Slovenia. Salarii mărite cu până la 200% pentru cei din sistemul sanitar

Măsuri similare de susţinere a economiei şi a locurilor de muncă au fost anunţate şi de Slovenia vecină în cadrul unui pachet de circa două miliarde de euro, ţară ce are 480 de persoane infectate cu coronavirus şi patru decese. Guvernul sloven a decis şi reducerea cu 30% a salariilor funcţionarilor, cu excepţia celor din sectoarele critice în combaterea epidemiei, precum cel sanitar, angajaţii acestora având salariile mărite cu până la 200%.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atac armat la o școală din Croația. O fetiță de 7 ani a fost ucisă, alte șase persoane au fost rănite

Slovenia prelungeşte controalele temporare la punctele de frontieră terestre cu Ungaria şi Croaţia. Avertismentul MAE

Croația își modernizează armata. Donează vechile tancurile sovietice M-84 Ucrainei și cumpără 50 de Leopard 2A8 din Germania

Croaţia va trimite Ucrainei cel puțin 60 de tancuri şi blindate. Ce primește la schimb

Partenerii noștri