Live

Merkel respinge cererea lui Poroşenko pentru nave NATO în Marea Azov

Data publicării:

Cancelarul german Angela Merkel a îndemnat joi Kievul la reţinere, după ce preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a cerut ca Kievul să fie susţinut cu nave NATO la Marea Azov, în urma incidentului armat de duminică în largul Crimeei, relatează News.ro.

Foto: Guliver/GettyImages

„Rugăm partea ucraineană să rămână informată, pentru că putem rezolva lucrurile doar rămânând rezonabili, discutând unii cu ceilalţi”, a declarat şefa Guvernului german.

„Nu poate exista o soluţie militară la aceste confruntări”, a subliniat ea, la Berlin, în cursul unui forum germano-ucrainean, în urma îndemnului lui Poroşenko la desfăşurarea unor nave NATO cu scopul de a garanta accesul la Marea Azov.

Merkel a promis să abordeze acest subiect cu Vladimir Putin la summitul G20.

Ea a acuzat totodată Moscova că a limitat în mod voit accesul la Marea Azov - la care au acces atât Ucraina, cât şi Rusia - după ce Putin a inaugurat un pod peste Strâmtoarea Kerci, care asigură o legătură între teritoriul rus şi Peninsula ucraineană Crimeea, anexată de ruşi.

„Toate acestea sunt de trecut în contul preşedintelui rus. De când a fost inaugurat acest pod, în mai, condiţiile navigaţiei s-au înrăutăţit”, a criticat ea.

Cancelarul a promis să facă totul pentru ca zona de coastă ucraineană, mai ales oraşul Mariupol, să rămână accesibilă pe cale maritimă.

Merkel a reafirmat totodată angajamentul Berlinului şi Parisului în procesul de pace în Ucraina, recunoscând însă că „succesele rămân, din nefericire, foarte limitate”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Preţul gazelor atinge cel mai ridicat nivel din ultimele 14 luni după oprirea livrărilor din Rusia către Europa prin Ucraina

Mărturia unui programator rus de origine ucraineană care a încercat să ajungă în România. Cum a fost spionat și săltat de agenții FSB

Slovacia va lua măsuri împotriva Ucrainei pentru că a oprit tranzitul de gaze rusești spre Europa, anunță Robert Fico

Cine este în spatele informației că Bashar al-Assad ar fi fost otrăvit în Rusia și ce se știe până acum

Partenerii noștri