Live

Exclusiv Medicul care a tratat primul pacient COVID din Italia, la Digi24: Nu pierdem nici măcar o doză de vaccin. E imposibil

Alexandra Albu Data actualizării: Data publicării:
Vaccin împotriva COVID-19. Foto: Guliver/GettyImages

Medicul care a tratat primul caz de COVID-19 din Italia s-a vaccinat împotriva coronavirusului. Profesorul Raffaele Bruno e șeful secției de boli infecțioase a spitalului universitar San Matteo din Pavia și, alături de medicul român Laura Ghibu, a realizat clipul cu explicații despre metoda ARN mesager folosită în serul Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19. Crede că informațiile simple, dar corecte vor convinge mai mulți oameni să se vaccineze. Și, când nici acestea nu funcționează, se dă exemplu pe sine.

Raffaele Bruno, șeful secției de boli infecțioase a spitalului San Matteo din Pavia: Centrul medical la care lucrez a internat primul pacient din Italia și, dacă nu mă înșel, chiar primul din Europa cu COVID-19. Din acest motiv, am acumulat multă experiență de la debutul pandemiei. Spitalul nostru a tratat peste 4.000 de pacienți cu COVID-19. Acum, ca mai toate spitalele din Europa, am început campania de vaccinare, mai întâi cu vaccinul Pfizer-BioNTech și, sperăm noi, de săptămâna viitoare și cu vaccinul Moderna.

Alexandra Albu, jurnalistă Digi24: Care a fost reacția oamenilor acum, că ați început campania de vaccinare? Sunt dispuși să se vaccineze?

Raffaele Bruno: Am început cu medicii și cu personalul medical. În acest moment, rata de acceptare a vaccinării în rândul acestei categorii este de peste 95%.

Alexandra Albu: Vi se întâmplă vreodată ca dintr-o fiolă de vaccin Pfizer-BioNTech să vă rămână doze nefolosite?

Raffaele Bruno: Nu. Folosim toate dozele. Lucrăm după o planificare și pe baza acesteia calculăm dozele necesare. Așa că nu pierdem nici măcar o doză din acest vaccin. E imposibil. Folosim toate dozele.

Alexandra Albu: Sunt mulți oameni care se tem că vor fi injectați cu altceva, spre exemplu cu microcipuri. Ar fi posibil așa ceva?

Raffaele Bruno: E imposibil. Să știți că eu m-am vaccinat deja și n-am observat nicio îmbunătățire a semnalului la telefon. N-are nicio legătură. E o teorie imposibil de crezut, e o teorie nebunească. Cred că toată lumea știe că așa ceva nu este posibil. Dar, din păcate, pe internet oricine poate să scrie și să spună ce dorește. Nu poate fi controlat ce se întâmpla acolo și cred că așa au apărut aceste teorii.

Alexandra Albu: Credeți că neîncrederea are legătură și cu sistemul de sănătate din fiecare țară?

Raffaele Bruno: Da, poate fi o explicație, însă e și o responsabilitate a presei, contează și cum explici valoarea acestui vaccin în lupta cu această boală. E importantă o comunicare simplă pe care oamenii să o poată înțelege. De aceea cred că materialul pe care l-am realizat cu Laura Ghibu este foarte important pentru oameni, pentru că explică cum funcționează vaccinul și care sunt efectele secundare. E important ca oamenii să primească informațiile corecte. În caz contrar, oamenii vor ajunge să primească informații incorecte pe care le găsesc pe internet.

Alexandra Albu: Știm cât durează imunitatea oferită de noile vaccinuri, există o perioadă? Șase luni, un an, cât timp va fi cineva protejat de boală după administrarea vaccinului?

Raffaele Bruno: Cred că beneficiile vaccinului se vor vedea la toamnă. Trebuie vaccinați foarte mulți oameni pentru a obține imunitatea de turmă. Așadar, trebuie vaccinați mulți oameni și cred că astfel vom ajunge la imunitatea de turmă cel mai probabil la toamnă.

Alexandra Albu: Dacă cineva intră în cabinetul dumneavoastră și nu este convins că vrea să fie vaccinat, cum veți face să-i schimbați părerea?

Raffaele Bruno: Îi conving prin puterea exemplului. Eu sunt dovada că vaccinul este sigur. Eu m-am vaccinat deja, nu cred că eram nebun să mă vaccinez și să-mi risc sănătatea. Cred că e mult mai periculos să te infectezi cu coronavirus decât să te vaccinezi. Spuneam și ceva mai devreme că peste 95% din personalul medical din Italia se vaccinează. Nu cred că toți oamenii aceștia sunt nebuni. Cred că aceasta este cea mai bună dovadă a faptului că vaccinul este sigur și eficient.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"Poate o femeie să conducă România?" Răspunsul lui Ion Țiriac, înainte de finala Călin Georgescu - Elena Lasconi

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru românii care intenţionează să meargă în Italia

Mersul pe trotinetă electrică, doar cu asigurare și cască. Țara europeană care a înăsprit codul rutier

Italia a învins Slovacia în finală şi a câştigat Billie Jean King Cup. Sezon remarcabil pentru Paolini

Doi italieni sunt cercetați penal pentru spionaj în favoarea Rusiei

Partenerii noștri