Live

Marea Britanie | Fostul dublu spion Serghei Skripal, externat din spital

Data publicării:

Fostul spion rus Serghei Skripal, otrăvit cu un agent neurotoxic, a ieşit din spitalul de la Salisbury, în sud-esrul Angliei, în care a primit îngrijiri de la 4 martie, a anunţat vineri serviciul public de sănătate NHS England, relatează AFP.

„Este o veste fantsatică faptul că Serghei Skripal se simte destul de bine să părăsească spitalul din Salisbury”, a declarat adjuncta directorului general al spitalului, Cara Charles-Barks, citată într-un comunicat.

Otrăvirea lui Skripal şi a fiicei sale, Iulia, a provocat o gravă criză diplomatică între Londra, susţinută de aliaţii săi occidentali, şi Moscova, acuzată că este vinovată de această otrăvire, la începutul lui martie.

„Am traversat momente dificile prin acest incident, pacienţii, personalul nostru şi locuitorii Salisbury”, a subliniat Charles-Barks, care şi-a exprimat satisfacţia faţă de faptul că cele trei persoane contaminate au putut să fie externate toate.

Iulia Skripal a fost externată pe 11 aprilie, iar poliţistul Nick Bailey, primul care le-a sărit în ajutor - şi care a fost şi el victima agentului neurotoxic - a ieşit din spital încă de pe 22 martie.

Serghei Skripal şi fiica sa au fost găsiţi inconştienţi, pe 4 martie, pe o bancă, la Salisbury, unde locuieşte fostul dublu spion rus, în vârstă de 66 de ani.

Poliţia britanică consideră că familia Skripal a intrat în contact cu otrava la domiciliul lui Serghei, unde fiica sa a venit să-l viziteze din Rusia.

Un fost colonel din cadrul serviciului de informaţii al armatei ruse GRU, Serghei Skripal a fost acuzat de „înaltă tădare”, după ce a vândut informaţii serviciilor britanice de informaţii şi a fost condamnat în 2006 la 13 ani de închisoare.

În 2010, el a beneficiat de un schimb de spioni între Moscova, Londra şi Washington şi s-a instalat în Anglia.

Londra acuză Moscova că i-a otrăvit cu un agent neurotoxic de concepţie sovietică, numit nivicioc, ceea ce Moscova dezminte ferm.

La 12 aprilie, Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a confirmat analiza britanică referitoare la identitatea otrăvii folosite, precizând că substanţa chimică era de o „mare puritate”.

Criza diplomatică a antrenat expulzarea a zeci de diplomaţi de o parte şi de alta.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Investigație Mediazona: Au fost identificate numele a 84.761 de soldați ruși căzuți pe frontul din Ucraina. „2024, cel mai mortal an”

Partenerii noștri