Live

Lukaşenko cere ajutorul lui Putin pentru a face faţă sancţiunilor UE

Data actualizării: Data publicării:
Aleksandr Lukaşenko a cerut ajutorul lui Vladimir Putin pentru a face faţă sancţiunilor UE. Foto: Profimedia

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, aflat sub presiune din cauza sancţiunilor dictate de Uniunea Europeană, a cerut marţi sprijin suplimentar din partea Rusiei, în cadrul unei întâlniri cu omologul său Vladimir Putin, transmite dpa.

„Evoluţiile sunt nebuneşti. În fiecare zi se schimbă ceva”, a spus Lukaşenko la Palatul naţional al congreselor de lângă Sankt Petersburg.

Mass-media de stat din ambele ţări s-au arătat surprinse că întâlnirea celor doi preşedinţi, a patra din acest an, nu a fost anunţată în avans.

Rusia ţine în viaţă Belarusul - în mare parte izolat din cauza reprimării cetăţenilor săi - din punct de vedere financiar printr-un pachet de împrumuturi.

Vladimir Putin a afirmat că schimburile comerciale între Belarus şi Rusia sunt înfloritoare, în pofida sancţiunilor, şi că Minskul îşi achită datoriile faţă de Moscova.

„Per total, Belarus rămâne un partener important şi de încredere pentru noi în sfera economică”, a adăugat Putin, potrivit Agerpres.

Potrivit Kremlinului, cei doi lideri mai plănuiesc să-şi coordoneze răspunsul la „tentativele Occidentului de a inflama situaţia în Belarus”.

Autorităţile de la Minsk iau acum măsuri împotriva ONG-urilor şi presei finanţate de Occident

Mulţumită Rusiei, Belarus rezistă „loviturilor economice” ale Occidentului, a spus Lukaşenko, care a descris sancţiunile drept „terorism împotriva poporului belarus”.

Din acest motiv, autorităţile de la Minsk iau acum măsuri împotriva ONG-urilor şi presei finanţate de Occident, a adăugat el, spunându-i lui Putin că situaţia actuală „nu este un dezastru” pentru Belarus.

„Ne vom ocupa de acest terorism şi de celelalte lucruri”, a mai afirmat el.

În acest timp, mişcarea pentru democraţie din Belarus a denunţat o represiune extrem de severă, în care disidenţi au fost torturaţi şi ucişi. Potrivit activiştilor pentru drepturile omului, în Belarus există mai mult de 500 de deţinuţi politici.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban îl numește pe Vladimir Putin „un partener corect”. „Maghiarii pot beneficia de pe urma lui”

New York Times: Trupele nord-coreene desfășurate în Ucraina au fost ideea lui Kim Jong-un, nu a lui Vladimir Putin

Ce demonstrează lovitura cu drone asupra orașului Kazan despre strategia Ucrainei. Kievul mai are puțin timp pentru acțiuni îndrăznețe

Proteste în Slovacia, după ce premierul Fico l-a vizitat pe Vladimir Putin: „Miroase a trădare”

Partenerii noștri