Live

Liderii UE examinează diferite variante pentru Brexit: 7 mai, sfârşitul anului sau lăsarea deschisă a datei de retragere

Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Liderii Uniunii Europene examinau joi, la summitul de la Bruxelles, diferite opţiuni de amânare a Brexit-ului, până la 7 mai, până la sfârşitul anului sau chiar varianta de a lăsa deschisă această dată, transmite Reuters, citând surse diplomatice.

Liderii UE au început discuţiile cu privire la amânarea Brexit-ului după ce premierul britanic Theresa May a solicitat ca termenul iniţial, 29 martie, să fie prelungit până la 30 iunie.

Preşedintele Consiliului UE, Donald Tusk, a dorit ca amânarea să fie acordată până la 22 mai cu condiţia ca parlamentul britanic să aprobe săptămâna viitoare acordul de retragere din Uniune.

Franţa a respins însă varianta, iar ultima ofertă a fost 7 mai, indiferent dacă parlamentul britanic aprobă acordul sau nu.

„Aceasta ne-ar oferi un timp suplimentar pentru a ne pregăti pentru un Brexit fără acord”, a menţionat un diplomat.

Opţiunea ar include un termen limită până la 11 aprilie pentru ca Londra să informeze UE dacă va organiza alegerile pentru Parlamentul European, prevăzute între 23-26 mai. Dacă răspunsul va fi afirmativ, atunci UE ar putea lua în discuţie o amânare pe teren mai lung.

Uniunea Europeană urmează să organizeze un mare summit aniversar pe 9 mai la Sibiu, pentru a trasa cursul UE pentru viitor, şi nu doreşte ca evenimentul să fie umbrit de Brexit.

Potrivit surselor, alţi participanţi la summit au propus ca data ieşirii Marii Britanii să fie lăsată deschisă sau să se meargă direct pe varianta unei prelungiri până la sfârşitul acestui an. Liderii UE nu au convenit deocamdată asupra unei poziţii comune, au indicat sursele citate de Reuters.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Raport îngrijorător despre Armata britanică: 20% dintre militari nu pot fi mobilizați în cazul unui război

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Trump amenință UE cu taxe, dacă nu cumpără mai mult petrol și gaze din SUA. Cât importă europenii de la americani

Partenerii noștri