Live

Liderii europeni salută victoria lui Emmanuel Macron la alegerile prezidenţiale. „UE poate conta pe Franța încă 5 ani”

Data actualizării: Data publicării:
Charles Michel, Emmanuel Macron și Ursula von der Leyen. Foto: Profimedia

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, precum şi lideri au mai multor țări europene l-au felicitat pe preşedintele francez Emmanuel Macron pentru realegerea sa la alegerile prezidențiale de duminică.

Bravo Emmanuel! UE poate conta pe Franţa încă cinci ani. În această perioadă agitată avem nevoie de o Europă solidă şi de o Franţă angajată total într-o Uniune Europeană mai suverană şi mai strategică, a scris Charles Michel pe Twitter, reatează agențiile internaționale de presă citate de Agerpres.

Mă bucur să putem continua cooperarea noastră excelentă. Împreună, vom face să progreseze Franţa şi Europa, a postat pe Twitter Ursula von der Leyen.

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, l-a felicitat pe preşedintele Emmanuel Macron pentru realegerea sa de mare succes şi a spus că aşteaptă cu nerăbdare să continue să colaboreze cu Franţa, care deţine în prezent preşedinţia Consiliului UE şi să facă faţă provocărilor unei lumi din ce în ce mai incerte şi îngrijorătoare.

O Uniune Europeană puternică are nevoie de o Franţă puternică, a scris ea.

Premierul belgian Alexander De Croo şi prim-ministrul luxemburghez Xavier Bettel s-au numărat printre liderii ţărilor membre UE care au postat rapid pe Twitter mesaje de felicitare pentru victoria lui Emmanuel Macron.

Premierul italian Mario Draghi a salutat, într-un comunicat oficial, victoria lui Emmanuel Macron în alegerile prezidenţiale, calificând-o drept o veste magnifică pentru întreaga Europă.

Şeful guvernului britanic, Boris Johnson, a declarat că se bucură să continue să lucreze împreună.

Felicitări, Emmanuel Macron, pentru realegerea dumneavoastră ca preşedinte al Republicii Franceze. Franţa este unul dintre cei mai apropiaţi şi importanţi aliaţi ai noştri. Sunt bucuros să continuăm să cooperăm pe probleme cheie pentru ambele noastre ţări şi pentru lume, a declarat premierul britanic pe Twitter.

Preşedintele în funcţie, Emmanuel Macron, a fost reales duminică pentru un al doilea mandat în faţa rivalei sale de extremă dreapta Marine Le Pen, conform primelor estimări ale sondajelor la ieşirea de la urne, relatează AFP. Emmanuel Macron a obţinut între 57,6% şi 58,2% din voturi, în faţa candidatei Adunării Naţionale, creditată cu 41,8% până la 42,4% din voturi, potrivit acestor estimări. Absenteismul se situează între 27,8% şi 29,8%.

Și președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă l-au felicitat pe Emmanuel Macron.

Mă bucur să lucrăm în continuare pentru consolidarea Parteneriatului Strategic bilateral, pentru construirea unei Europe puternice, solidare și o cooperare sporită pe Flancul Estic al NATO”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter.

„Salutăm votul de astăzi al francezilor în favoarea unei Europe unite, respingând extremismul și naționalismul!”, arată mesajul lui Ciucă.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Franța-Israel, meci „de mare risc”. Mii de polițiști mobilizați în Paris după ce manifestanții pro-palestinieni au anunțat un protest

Șeful diplomației europene propune suspendarea dialogului politic UE-Israel. Borell mai are o lună din mandat

Lasconi cere Parchetului General autosesizarea pentru a lămuri dacă Ciucă, Ciolacu și Iohannis au informații despre Simion și Rusia

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru românii care călătoresc în Franța

Partenerii noștri