Live

La Salonic se inaugurează sâmbătă metroul, după 20 de ani de așteptare și multe descoperiri arheologice. Unele vor fi expuse

Data publicării:
Stație de metru din Salonic. Foto: Profimedia Images

Salonic, al doilea oraş ca mărime din Grecia și unul dintre locurile iubite de turiștii români în această țară, inaugurează sâmbătă reţeaua sa de metrou după două decenii de amânări cauzate în special de importante descoperiri arheologice, martore ale istoriei îndelungate a oraşului în perioada elenistică, apoi în timpul Imperiului Roman şi a Imperiului Bizantin, informează AFP, preluată de Agerpres.

''Totul este gata. După mulţi ani, predăm cetăţenilor principala linie de metrou a Salonicului'', a declarat pentru AFP ministrul Transporturilor, Christos Staikouras, cu prilejul unui test efectuat vineri.

Linia de metrou automat - furnizată de filiala italiană a constructorului japonez Hitachi Rail - ar trebui să transporte circa 250.000 de pasageri pe zi în această metropolă din nordul Greciei cu peste un milion de locuitori.

Obiecte antice, expuse în vitrine

În anumite staţii, vor fi expuse, în vitrine, unele dintre cele 300.000 de obiecte descoperite în timpul lucrărilor de construcţie.

Fondat în secolul al IV-lea î.Hr. şi denumit în onoarea sorei vitrege a lui Alexandru cel Mare, Salonic a fost un important centru al Imperiului Roman înainte de a deveni al doilea oraş din Imperiul Bizantin, după Constantinopol.

Oraşul a continuat să se dezvolte sub Imperiul Otoman odată cu sosirea, în secolul al XV-lea, a mii de evrei sefarzi expulzaţi din Spania. Mare parte din comunitatea evreiască a oraşului a fost exterminată de nazişti.

Metroul ''este un proiect aşteptat de mult timp. A întâmpinat numeroase obstacole şi dificultăţi'', a recunoscut ministrul elen.

Primul tronson, cu o lungime de 9,6 kilometri, a fost construit sub fostul bulevard roman care traversa odinioară oraşul şi de-a lungul căruia au fost descoperite vestigii arheologice.

Scoaterea la iveală a antichităţilor, dintre care unele au fost apoi restituite pentru a fi integrate în noile staţii, a costat 203 milioane de euro.

Este vorba despre cea de-a doua reţea de metrou construită în Grecia după cea din Atena, inaugurată în 2000. Exploatarea şi întreţinerea sa sunt asigurate de compania Thema, care include compania italiană ATM (compania de transport public din Milano), precum şi compania franceză de inginerie Egis.

Localnicii se săturaseră de așteptare

Acest tronson, alături de o extensie care se află încă în construcţie în estul oraşului, vor costa 3 miliarde de euro.

Logoul noii reţele a suscitat o controversă în ultimele săptămâni: preţul licitaţiei a crescut de la 8.000 la 30.000 de euro înainte de a fi atribuită direct unei mici companii din Atena.

După ce construcţia sa a fost decisă în 2003, metroul din Salonic trebuia iniţial să fie finalizat în 2012.

Însă companiile care au participat la construcţie au dat faliment în timpul crizei financiare care s-a abătut asupra Greciei.

Gestiunea antichităţilor scoase la iveală în timpul săpăturilor a făcut, de asemenea, obiectul mai multor anchete judiciare.

Mai multe ''comori'' au fost descoperite în timpul lucrărilor: 50.000 de monede, două pieţe din marmură, o fântână cu înălţimea de 15 metri, o biserică creştină din primele secole, etc.

Coroane şi bijuterii de aur au fost găsite, de asemenea, în peste 5.000 de morminte, ceea ce a determinat Ministerul grec al Culturii să considere construcţia acestui metrou drept una dintre cele mai mari săpături de recuperare realizate vreodată pe teritoriul ţării.

În staţia Agia Sofia, sunt expuse fragmente stratificate ce datează din epoca elenistică până în epoca modernă.

''Toată perioada istoriei Salonicului poate fi povestită pe acest zid'', a comentat Nikos Denis, director adjunct al Elliniko Metro, compania publică ce a dezvoltat acest serviciu de transport în comun.

Cu toate acestea, metroul a suscitat opinii sceptice în rândul localnicilor, mulţi dintre ei declarându-se afectaţi de lucrările îndelungate de construcţie din oraşul lor.

''După atâţia ani, numeroase magazine s-au închis de-a lungul bulevardului principal Egnatia, traficul comercial s-a diminuat din cauza şantierelor'', a afirmat pentru AFP Anastasia Polychronidou, în vârstă de 36 de ani, angajata unui magazin.

''De fiecare dată când auzim o nouă dată preconizată pentru finalizarea proiectului, nu mai credem. Acest proiect a devenit o glumă în oraş'', a adăugat ea.

O extensie a metroului către aeroportul Makedonia, al treilea ca mărime din Grecia, situat la o distanţă de 13 kilometri de centrul oraşului, este în faza de proiect, dar nu se va deschide înainte de 2040.

Editor : M.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Voi plăti tot!” Fiul lui Ion Țiriac, gata să bage mâna adânc în buzunar! Anunț fără menajamente: ”Nu există pe jumătate însărcinată”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Premieră nedorită în Franța, a doua mare economie din zona euro. Guvernul se împrumută la aceleaşi dobânzi ca şi Grecia

Grevă generală și proteste în Grecia. „Când vin facturile de electricitate avem atacuri de cord”

Fostul premier grec Antonis Samaras, exclus din partidul conservator aflat la putere. Care sunt motivele

Judecătorii greci discută pe 6 decembrie extrădarea lui Nati Meir. Fostul deputat, condamnat în România, spune că e agent Mossad

Partenerii noștri