Klaus Iohannis: Ne dorim pentru Moldova şi Ucraina ca aderarea să se producă repede, dar asta nu înseamnă de azi pe mâine
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, în Belgia, că noi, România, ne dorim pentru Moldova şi Ucraina ca aderarea să se producă repede, dar asta nu înseamnă de azi pe mâine şi a precizat că şi statele care sunt deja în UE trebuie să se pregătească suplimentar pentru această aderare. Șeful statului a mai explicat că procedurile și felul în care merg negocierile sunt aspecte la care ambele părți trebuie să lucreze, dar s-a arătat deopotrivă optimist spunând că în câțiva ani pașii necesari vor fi făcuți și de o parte, dar și de cealalta.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că este vorba acum de începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova şi Ucrainei.
”Noi ştim că aceste negocieri de aderare durează ani de zile, ştim din experienţa proprie şi vedem bunăoară că pentru unele state din Balcanii de Vest ele durează deja foarte mult. Evident că noi ne dorim să înceapă rapid negocierile, aia nu înseamnă aderare ci înseamnă negocierile şi pregătirea pentru aderare”, a spus preşedintele Klaus Iohannis.
”Noi, România, ne dorim de exemplu pentru Moldova şi Ucraina ca aderarea să se producă repede, dar asta nu înseamnă de azi pe mâine. În paralel, sunt perfect de acord că Uniunea trebuie la rândul ei să facă nişte modificări”, a completat şeful statului, precizând că a spus şi la ultimul Consiliu informal din Granada că ”nu doar candidaţii trebuie să fie pregătiţi pentru aderare ci şi noi, care suntem deja Uniunea Europeană, trebuie să ne pregătim suplimentar pentru această aderare”.
”Este nevoie de îmbunătăţirea procedurilor, de îmbunătăţirea unor procedee de negociere. De lucru este şi de o parte, şi de alta. Eu sunt optimist că în câţiva ani vom reuşi să facem paşii necesari şi de o parte şi de cealaltă parte”, a mai spus preşedintele Klaus Iohannis.
Editor : Andreea Smerea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News