Live

Haos după închiderea aeroportului Gatwick. Peste 100.000 de pasageri au fost afectați

Data publicării:

Mii de pasageri rămân blocați pe aeroportul Gatwick, al doilea cel mai mare din Marea Britanie, care trebuie să se deschidă vineri dimineața, în jurul orei locale 6. Însă în continuare zeci de zboruri apar ca fiind anulate, iar altele vor avea întârzieri de câteva ore și, oricum, nu este sigur că toate vor putea decola.

Actualizare 07:40 EasyJet a confirmat că pistele aeroportului Gatwick au fost deschise și că zborurile vor fi reluate în curând. De asemenea, un avion al companiei Norwegian Airlines ar urma să decoleze în jurul orei 8 (ora României). 


Poliția caută operatorul dronelor care au întrerupt traficul aerian pe aeroportul Gatwick, în timp ce secretarul britanic pentru apărare a anunțat că forțele militare vor fi detașate la Gatwick, pentru a asista poliția, relatează The Guardian.

Toate zborurile au fost oprite miercuri, din cauza a două drone apărute în apropierea aeroportului. Poliția nu a reușit deocamdată să localizeze dronele, nici pe operatorul acestora, așa că este pregătită să le doboare din aer.

Operatorii aeroportului Gatwick au precizat că zborurile vor să fi reluate în cursul zilei de vineri, însă le cer pasagerilor să verifice din timp situația zborului. Peste 110.000 de persoane au fost afectate de decizia de închidere a aeroportului, iar peste 12.000 de pasageri au rămas blocați pe aeroportul Gatwick închis. Mulți dintre ei și-au petrecut noaptea în aeroport, în speranța că zborul lor va decola, la un moment dat.

British Airways a anunțat că „aeroportul este deschis și că zborurile sale operează conform programului”. Pe site-ul aeroportului Gatwick și pe FlightRadar nu pare însă să fi decolat niciun zbor până la ora 7:30. 

Cel mai probabil, pasagerii ale căror zboruri au fost anulate nu vor primi niciun fel de compensație, întrucât închiderea aeroportului Gatwick este considerată „o circumstanță extraordinară”, așa că nicio companie aeriană nu poate fi obligată să plătească vreo compensație financiară. 

La începutul săptămânii, aeroportul Gatwick preconiza că, în perioada sărbătorilor, se va înregistra un număr-record de pasageri.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Republica Moldova se va dota cu sisteme anti-dronă, după ce mai multe drone ruseşti au căzut pe teritoriul său

„Unboxing” neobișnuit făcut de Serviciile secrete ale Ucrainei. Ce conține drona rusească Gerbera

„Războiul roboților”: Rusia și Ucraina înlocuiesc soldații cu arme automate după aproape 1000 de zile de conflict

Unităţile de apărare aeriană au distrus două drone care se îndreptau spre Moscova, anunță primarul orașului

Partenerii noștri