Live

Georgia a semnat cererea de aderare la Uniunea Europeană. Oficial UE: În curând, urmează Republica Moldova

Data publicării:
Foto: Getty Images

Premierul georgian Irakli Garibaşvili a semnat joi cererea pentru demararea procedurii speciale de recunoaştere a ţării sale drept candidat la aderarea la Uniunea Europeană. În curând, și Republica Moldova va aplica pentru aderare, a declarat joi un înalt oficial UE.

„Este o zi istorică. Semnez cererea în numele ţării”, a declarat şeful guvernului înainte de a-şi pune semnătura pe document în cadrul unei ceremonii transmise în direct la televiziune.

„Pentru noi, un viitor în Europa este singura opţiune. Este obiectivul nostru strategic”, a subliniat Garibaşvili, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

El a subliniat că Georgia este, din punct de vedere istoric, o ţară care aparţine culturii şi civilizaţiei europene.

Tbilisi a fost încurajat să facă acest pas după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut acest lucru luni, pentru a opri aşa-numita „operaţiune militară specială” în Ucraina ordonată de preşedintele rus Vladimir Putin.

Georgia, care are experienţa amară a războiului din 2008 împotriva Rusiei şi două republici separatiste recunoscute de Moscova, încearcă astfel să-şi protejeze securitatea şi să-şi garanteze sprijinul celor 27 de state membre, scrie EFE.

În 2014, Georgia a semnat Acordul de Asociere cu UE, care include Acordul de liber schimb, iar în 2017 a obţinut liberalizarea vizelor cu Uniunea Europeană.

Și Moldova va aplica pentru aderarea la UE

Republica Moldova va aplica pentru aderarea la Uniunea Europeană, a declarat joi un înalt oficial al UE, relatează DPA, potrivit Agerpres.

Republica Moldova și Georgia se vor alătura Ucrainei în eforturile de aderare, după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marţi UE să aprobe intrarea rapidă a Kievului, în contextul invaziei ruse din ţara sa.

Candidatura Ucrainei va fi discutată la summitul liderilor din UE de săptămâna viitoare, a confirmat înaltul oficial citat.

Comisia Europeană urmează să examineze aplicaţia Kievului.

Statele membre ale UE sunt, totuşi, sceptice în privinţa unui parcurs rapid al Ucrainei spre statutul de ţară candidată, a precizat oficialul european, care a recunoscut în acelaşi timp că invazia rusă creează „noi parametri”.

Aderarea la UE este în mod normal un proces lung şi tensionat politic, în timpul căruia ţările trebuie să se alinieze la regulile şi valorile UE. Statele membre ale UE au ultimul cuvânt în privinţa aplicaţiilor de aderare.

Ţări care au oficial statutul de candidate la aderare sunt Albania, Macedonia de Nord, Serbia, Muntenegru şi Turcia. Cu toate acestea, negocierile de aderare sunt blocate sau trenează de mai mulţi ani.

Statutul de candidat la aderarea la UE poate oferi unei ţări beneficii concrete, de exemplu datorită faptului că aceasta devine mai atractivă pentru investiţii, fluxurile comerciale sunt mai uşoare şi stabilitatea este mai mare, conform UE.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețui în urma unui atac masiv de drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Scenariile FMI: Când ar putea să se încheie războiul din Ucraina

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

Partenerii noștri