Live

Franţa anunţă că „nu va renunţa niciodată” la valorile sale, în scandalul caricaturilor Charlie Hebdo cu Erdogan şi profetul Mahomed

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Franţa „nu va renunţa niciodată” la valorile sale în ciuda tentativelor de destabilizare, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Gabriel Attal, care a subliniat „foarte marea unitate europeană” în faţa criticilor Turciei şi ale unor ţări musulmane cu privire la caricaturile profetului Mahomed, relatează France Presse, preluată de Agerpres. Concomitent, procurorii turci au deschis un dosar de punere sub acuzare a revistei franțuzești Charlie Hebdo, pentru publicarea „caricaturii jignitoare” cu președintele Erdogan înfățișat în lenjerie intimă și ridicând chador-ul unei femei musulmane.

„În pofida intimidărilor, Franţa nu va renunţa niciodată la principiile sale şi la valorile sale şi în special la libertatea de expresie şi la libertatea de a publica”, a răspuns Attal, în finalul unui Consiliu de miniştri, în legătură cu noul episod al crizei diplomatice cu Turcia.

Franţa face obiectul „unei ameninţări teroriste crescute în ultimele zile, alimentată de apeluri la ură, dar care „ne întăreşte în voinţa noastră de a lupta fără încetare împotriva islamismului şi a tuturor avatarurilor sale”, a adăugat purtătorul de cuvânt al guvernului francez.

Cum a ajuns Emmanuel Macron noul „Satana”

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a invitat luni concetăţenii să boicoteze produsele franţuzeşti, la câteva zile după ce Parisul şi-a rechemat ambasadorul de la Ankara pentru consultări, ca urmare a unei declaraţii controversate a şefului statului turc, care a pus la îndoială „sănătatea mintală” a omologului său francez.

Turcia reproşează preşedintelui Emmanuel Macron că şi-a exprimat sprijinul pentru libertatea caricaturizării profetului Mahomed, în cursul unui omagiu adus lui Samuel Paty, profesorul francez ucis prin decapitare pentru că a arătat caricaturi cu profetul Mahomed în clasă.

De asemenea, reşedintele Erdogan şi-a exprimat miercuri indignarea împotriva unei caricaturi care îl vizează, publicată de săptămânalul satiric Charlie Hebdo, calificând-o drept „atac josnic” comis de „derbedei”.

Charlie Hebdo a publicat pe pagina sa de Facebook coperta revistei, cu caricatura lui Erdogan, cu comentariul ”Oh, în privat e simpatic”. 

Decizia editorilor de la celebra revistă din Franța vine după declarațiile președintelui Emmanuel Macron, care a dat asigurări că vor fi publicate în continuare caricaturi cu profetul Mahomed, în numele libertății de exprimare și al secularismului, foarte puternic în Republica Franceză. 

În replică, Erdogan a cerut boicotarea de către musulmani a produselor franțuzești și a chemai la proteste împotriva lui Macron. Astfel de manifestații au fost organizate în Turcia, Iran, Palestina, Bangladeș, Macron fiind numit „Satana” și fiind incendiate fotografiile sale

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Curajul ei a mișcat lumea întreagă”. Gisele Pelicot, omagiată de președintele Macron și alți politicieni, la finalul procesului

Emmanuel Macron l-a numit premier pe François Bayrou, un vechi politician de centru

Ce va face Polonia după încetarea focului în Ucraina. Donald Tusk, precizări alături de Emmanuel Macron

Macron i-a invitat pe liderii partidelor la discuţii pentru formarea unui nou Guvern. Pe cine a exclus de la întâlnire

Partenerii noștri