Live

Fostul preşedinte kosovar Hashim Thaci, inculpat cu privire la crime de război de către Curtea Penală Internaţională

Data publicării:
Hashim Thaci Foto: GettyImages

Procurorii Tribunalului Penal Internaţional pentru Kosovo de la Haga (CSK) l-au inculpat vineri pe fostul preşedinte kosovar Hashim Thaci, judecat de crime de război, obstrucţionare şi ultraj la adresa Curţii, relatează AFP.

Hashim Thaci „a fost inculpat de trei capate de obstrucţionare a exercitării funcţiei de către persoane oficiale, de patru capete de încălcare a secretului deliberărilor şi de patru capete de ultraj la adresa unui magistrat”, anunţă procurorii într-un comunicat, potrivit News.ro.

Camerele Specializate în Kosovo (CSK) de la Haga anunţă - distinct - că „actul acuzării îi incriminează pe acuzaţi de infracţiuni legate de presupuse tentative ilegale de influenţare a martorilor în procesul cu privire la crime de război ale lui Thaci şi celorlalţi”.

Alte patru persoane au fost inculpate împreună cu Hashim Thaci, inclusiv fostul şef al agenţiei de informaţii a Kosovo, Bashkim Smakaj, şi Hajredin Kuci, care a fost vicepremier şi ministru al Justiţiei.

CSK este un tribunal cu sediul la Haga care îi urmăreşte în justiţie în principal pe foştii combatanţi ai Armatei de Eliberare a Kosovo (UCK) cu privire la crime de război.

Între aceştia se află fostul comandant al UCK Hashim Thaci, care a dominat viaţa politică din Kosovo după ce acestă ţară şi-a declarat independenţa faţă de Serbia, în 2008, şi care a fost ales preşedintele acestei ţări.

Hashim Thaci a demisionat de la preşedinţie la sfârşitul lui 2020, pentru a răspunde de crime de război şi crime împotriva umanităţii şi a pledat nevinovat.

El este considerat drept un erou naţional în Kosovo, însă procurorii îl acuză de faptul că a implemantat un sistem de acaparare brutală a fostei provincii sârbe atât în timpul războiului, cât şi după acesta.

Războiul din Kosovo, ultimul dintre conflictele din anii '90 care au destrămat fosta Iugoslavie, s-a soldat cu aproximativ 13.000 de morţi.

Editor : B.E.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii l-au descoperit pe românul care a câștigat milioane, dar a pierdut totul: ”A rămas fără bani, dinți, soție și copil”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Confesiunile unui asasin: Cum ucideau la comanda fostului președinte al Filipinelor membrii „echipei morții” din Davao

Polonia îl va aresta pe Netanyahu, dacă vine la comemorarea lagărului de la Auschwitz

Liderul separatist sârb Milorad Dodik îl acuză pe premierul kosovar Albin Kurti că vrea „să creeze haos în Bosnia-Herţegovina”

UE denunță atacul din Kosovo drept „act terorist”. Trupe KFOR au fost trimise să protejeze canalul de aprovizionare cu apă

Partenerii noștri