Live

Europenii amână decizia în legătură cu autorizarea vaccinului de la Moderna

Data actualizării: Data publicării:
Vaccinul anti-Covid al companiei Moderna. Foto: Profimedia Images

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat luni seara, la Amsterdam, că amână până miercuri decizia cu privire la recomandarea utilizării unui al doilea vaccin împotriva COVID-19, cel al companiei americane Moderna, care a fost aprobat deja în Statele Unite și Canada încă din decembrie.

Un comitet de experţi EMA s-a reunit luni, cu două zile mai devreme decât era planificat iniţial, pentru a discuta despre aprobarea vaccinului dezvoltat de firma americană Moderna. Unele întrebări legate de acest vaccin rămân deschise, potrivit participantului olandez la acest comitet, scrie agenția dpa, citată de Agerpres.

EMA nu a exclus posibilitatea de a nu se ajunge la adoptarea unei decizii înaintea întâlnirii comitetului, programată pentru miercuri.

După ce EMA recomandă vaccinul, Comisia Europeană trebuie să îl aprobe în mod oficial, etapă care nu ar trebui să ia mult timp şi este considerată o formalitate. Uniunea Europeană a comandat 160 de milioane de doze de vaccin de la Moderna. Este vaccinul cu care în Statele Unite a fost vaccinată Kamala Harris, vicepreședintele ales, în timp ce președintele ales, Joe Biden, a fost vaccinat cu vaccinul de pa Pfizer-BioNTech.

EMA a autorizat în decembrie utilizarea vaccinului dezvoltat de Pfizer şi BioNTech, deocamdată singurul folosit în Uniunea Europeană.

Vaccinul Moderna ar putea pune mai puține problema în ce privește distribuția pentru că deși folosește același principiu – injectarea codului genetic al virusului pentru a provoca un răspuns imun – el poate fi depozitat și rămâne stabil la o temperatură de -20 de grade pe o perioadă de șase luni, ceea ce ar însemna că poate fi depozitat în congelatoare obișnuite.

Moderna ar urma să-și deschisă o fabrică în Elveția, unde ar putea produce 800.000 de doze de vaccin zilnic.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat de 62 de ani din Germania s-a vaccinat anti-Covid de 217 ori. Ce au constatat cercetătorii

Andrei Baciu și-a dat demisia de la șefia CNAS

DNA: Florin Cîțu e urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave

Florin Cîțu a fost la DNA, în dosarul vaccinurilor: Mi-am exercitat atribuțiile de prim-ministru cu respectarea legislației în vigoare

Partenerii noștri