Vaccinul anti-Covid al companiei Moderna a fost aprobat

Data publicării:
vaccin anticovid pe o masca pe protectie
Vaccinul anti-Covid al companiei Moderna. Foto: Profimedia Images

La o săptămână de la autorizarea vaccinului Pfizer - BioNTech, Agenţia pentru medicamente a Statelor Unite a dat undă verde și vaccinului creat de compania Moderna împotriva COVID-19. "Felicitări, vaccinul Moderna este acum disponibil!", a scripreşedintele Donald Trump pe pagina sa de Facebook.

Vaccinul tinerei firme americane din domeniul biotehnologiei se alătură astfel celui creat de Pfizer / BioNTech în imensa campanie de vaccinare care a început luni în Statele Unite.

Dacă remediul Pfizer - BioNTech a stabilit deja un record, nici Moderna nu se lasă mai prejos: vaccinul său a fost aprobat la 19 zile de la depunerea cererii oficiale, comparativ cu 22 de zile, cât a durat în cazul Pfizer

"Cu două vaccinuri disponibile acum pentru prevenirea COVID-19, FDA a făcut un nou pas crucial în lupta împotriva acestei pandemii", a declarat şeful agenţiei, dr. Stephen Hahn.

Distribuţia dozelor urmează să "înceapă imediat", a precizat Moderna într-o declaraţie făcută după anunţul obţinerii autorizaţiei. 

Executivul american a pre-cumpărat 200 de milioane de doze.

Vaccinul este eficient în proporţie de 94,1% și poate fi păstrat la -20°C față de -70°C, cum este cazul vaccinul celor de la Pfizer.

 

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...