Despărțire emoționantă a eurodeputaților britanici în PE. „Vă vom iubi mereu şi nu vom fi niciodată departe”
Parlamentarii europeni şi-au luat la revedere miercuri într-un mod emoţionant de britanicii care le-au fost până acum colegi, în cadrul unei dezbateri din care nu au lipsit declaraţiile de dragoste, îmbrăţişările şi lacrimile, dar nici gesturile de sfidare.
„Vă vom iubi mereu şi nu vom fi niciodată departe”, le-a promis preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen eurodeputaţilor britanici, în cadrul dezbaterii de dinaintea votului. „Ne veţi lipsi”, a dat ea asigurări.
În discursul ei ea l-a citat şi pe scriitorul George Eliot: „Numai în agonia despărţirii privim în profunzimea dragostei”, citată de France Presse.
„Regret că Regatul Unit a ales să fie solitar, în loc să fie solidar. Este, în mod evident, o zi tristă şi gravă. Este o slăbire pentru ambele părţi”, a deplâns negociatorul UE pentru Brexit, Michel Barnier, care va gestiona acum discuţiile privind viitoarea relaţie cu Londra, potrivit Agepres.
Votul, care a avut loc în jurul orei 18.40 (19.40 ora României), s-a soldat cu aprobarea acordului de retragere a Regatului Unit din UE cu o majoritate largă - 621 voturi pentru, 49 voturi împotrivă şi 13 abţineri (din 683 de voturi exprimate).
„Pentru a fi clar, votul de astăzi nu este în favoarea sau împotriva Brexitului, este un vot pentru un Brexit ordonat şi împotriva unui Brexit”, a subliniat belgianul Guy Verhofstadt, raportor pentru acest dosar.
Brexitul este „şi un eşec al Uniunii”, a recunoscut el. El a mai spus că îşi doreşte o Europă reformată, mai eficientă, debarasată de regulile unanimităţii şi de regimurile de excepţie.
„Dacă oamenii îşi întorc faţa de la proiectul european, este pentru că au sentimentul că politicile UE servesc, înainte de toate, intereselor unei minorităţi în detrimentul majorităţii. Brexitul este o lecţie pentru noi toţi”, a avertizat eurodeputatul belgianul copreşedinte al grupului Verzilor, Philippe Lamberts.
Dezbaterea din PE a fost şi prilejul unei ultime izbucniri pentru liderului partidului Brexit, Nigel Farage. El a susţinut un discurs virulent, care s-a terminat prin ridicarea în picioare a membrilor partidului care au agitat mici steguleţe ale Regatului Unit. Vicepreşedinta care conducea şedinţa PE le-a cerut să renunţe la steaguri şi să se aşeze, iar în cele din urmă s-a văzut nevoită să le solicite să părăsească sala.
Ceva mai devreme, Nigel Farage a susţinut o conferinţă de presă cu accente triumfătoare în care a comparat Brexitul cu ruptura dintre Henric al XVIII-lea şi papa de la Roma în 1534.
La polul opus, eurodeputata laburistă Jude Kirton-Darling nu şi-a putut stăpâni lacrimile, potrivit Reuters. „Este probabil cea mai tristă zi din viaţa mea de până acum. Brexit-ul este ceva care atacă chiar fundaţia indentităţii noastre", a spus Jude Kirton-Darling, care intenţionează să locuiască la Bruxelles alături de soţul ei belgian.
Lidera grupului S&D din PE, spaniola Iratxe Garcia, care nu şi-a putut stăpâni lacrimile în cadrul unei ceremonii de plecare a deputaţilor laburişti, s-a declarat „devastată” de această despărţire de foştii colegi britanici.
„Este o zi tristă pentru parlamentul nostru", şi-a exprimat regretul şi David Sassoli, preşedintele PE. „Într-o zi ca asta trebuie să fim încă şi mai uniţi", a spus el.
Imediat după vot, care a pecetluit plecarea eurodeputaţilor britanici, numeroşi eurodeputaţi şi-au dat mâna în hemiciclu şi au intonat cântecul scoţian de rămas bun „Auld Lang Syne” (Nu este decât la revedere), unii fluturând eşarfe în culorile drapelelor britanic şi european.
Editor web : C.T.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News