Live

David Sassoli, președintele Parlamentului European, este internat de două săptămâni în spital din cauza unor complicații „grave”

Data publicării:
Președintele Parlamentului European a fost spitalizat în 26 decembrie Foto: Profimedia Images

Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, în vârstă de 65 de ani, este spitalizat în Italia din 26 decembrie, din cauza unor complicaţii „grave” cauzate de o disfuncție a sistemului imunitar. 

„Această spitalizare a fost necesară din cauza unei complicaţii grave, generată de o disfuncţie a sistemului imunitar. Drept rezultat, toate activităţile oficiale ale preşedintelui Parlamentului European au fost anulate”, a anunțat biroul acestuia.

Roberto Cuillo, purtătorul de cuvânt al lui David Sassoli, nu a oferit detalii despre starea de sănătate a preşedintelui Parlamentului European, dar a precizat că acesta nu va participa la sesiunea plenară programată săptămâna viitoare la Strasbourg, scrie Mediafax.

În septembrie 2021, David Sassoli a fost internat într-un spital din Strasbourg, din cauza unei forme severe de pneumonie pe care a făcut-o în urma infectării cu bacteria legionella. Timp de două luni, David Sassoli nu şi-a putut îndeplini atribuţiile.

În noiembrie, președintele Parlamentului European a anunțat că este nevoit să rămână în concediu medical. „Am avut febră foarte mare și am fost spitalizat la Strasbourg. M-am întors apoi în Italia, pentru a mă recupera, însă, din păcate, boala a revenit”, a spus Sassoli.

Înaintea summitului UE din 16 decembrie, el a prezentat prioritățile legislativului european pentru 2022.

Legioneloza este o formă de pneumonie cauzată de bacteria legionella. Infectarea se produce după aspirarea de picături de salivă contaminate. De obicei, bacteria se găsește în spații cu apă dulce, precum lacuri, fântâni decorative etc. În 2018, o epidemie de legioneloză a luat amploare în nordul Italiei, soldându-se cu câteva decese și sute de îmbolnăviri. La Torino şi Milano bacteria legionella fusese depistată atunci în reţeaua publică de alimentare cu apă.

Preşedinţia Parlamentului European, exercitată din vara lui 2019 de socialistul italian David Sassoli în urma unui acord al principalelor trei grupuri din PE - PPE, S&D şi Renew Europe -, ar urma să se schimbe în această lună.

 

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Boala legionarilor ar fi putut veni de la ruși. Polonia investighează "implicarea" Rusiei în răspândirea bacteriei Legionella

Trei oameni au murit și 71 sunt la spital, în Polonia, din cauza unei bacterii care s-ar fi dezvoltat în rețelele de alimentare cu apă

O bacterie periculoasă obligă autoritățile din Marea Britanie să mute solicitanții de azil de pe barja unde erau cazați

Funeraliile de stat pentru David Sassoli au loc astăzi la Roma. Participă președintele Italiei și liderii europeni

Partenerii noștri