Cum răspunde Comisia Europeană criticilor privind ritmul lent de vaccinare din Europa
Comisia Europeană respinge criticile conform cărora modul în care a abordat achiziţia vaccinurilor împotriva COVID-19 este cauza campaniei lente şi întârziate de vaccinare în statele UE. Executivul comunitar pune această situaţie pe seama dificultăţilor de producţie şi distribuţie a vaccinurilor, potrivit DPA şi EFE, preluate de Agerpres.
„Numărul vaccinurilor pe care le avem (comandate) este suficient”, a declarat Eric Mamer, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
„Suntem la începutul campaniei de implementare (...). Este evident că o provocare ca aceasta va avea mereu obstacole în cale”, a adăugat el, menţionând problemele de producţie şi distribuţie, a căror soluţionare estimează că va fi grăbită în săptămânile următoare.
Statele Unite şi Marea Britanie au reuşit fiecare să treacă pragul de un milion de persoane vaccinate, luând un avans important în faţa Uniunii Europene.
Deocamdată singurul vaccin autorizat în UE de către Agenţia Europeană a Medicamentului este Pfizer-BioNTech, fiind aşteptată şi autorizarea vaccinului Moderna.
Contractele negociate de Comisia Europeană
Comisia Europeană a comandat în numele statelor membre 300 de milioane de doze de vaccin Pfizer-BioNTech şi 80 de milioane de doze de vaccin produs de Moderna, cu o opţiune de încă 80 de milioane pentru cel din urmă. Ambele vaccinuri sunt administrate în două doze de persoană, iar UE are o populaţie de circa 450 de milioane.
Responsabili din sectorul sanitar şi oficiali, printre care premierul bavarez Markus Soder, au acuzat faptul că executivul comunitar a comandat prea puţine doze de vaccin de la producătorii care au avut succes în dezvoltarea acestuia (Pfizer-BioNTech şi Moderna), mizând în schimb pe acei producători care înregistrează întârzieri în procesul de dezvoltare a vaccinurilor, cum este de exemplu cazul Sanofi.
În replică, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a amintit că această instituţie a urmărit să obţină un portofoliu diversificat de vaccinuri şi a comandat în total, cu opţiuni incluse, peste două miliarde de doze de la cele şase companii farmaceutice cu care a încheiat contracte.
Însă deocamdată singurul vaccin pentru care a fost anunţat un termen de livrare în UE este cel al Pfizer-BioNTech, livrarea comenzii actuale fiind programată să se desfăşoare până în septembrie.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News