Live

Cum a reușit prinţul William să-și învingă teama de vorbit în public

Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Vederea slabă la distanţă l-a ajutat pe prințul William să-şi depăşească anxietatea când trebuia să ţină discursuri publice, pentru că nu putea distinge figurile celor prezenţi la eveniment, scrie Agerpres, citând EFE.

Prințul William, duce de Cambridge, 37 de ani, al doilea pe linia de succesiune la tronul britanic, după tatăl său, prințul Charles, a făcut această dezvăluire într-un documentar despre importanţa îngrijirii sănătăţii mintale.

Vorbind despre anxietate ca problemă medicală, prinţul William a dezvăluit că şi el a trecut prin astfel de stări când trebuia să susţină discursuri importante.

"Vederea mea a început să slăbească puţin câte puţin pe măsură ce înaintam în vârstă şi nu obişnuiam să port lentile de contact, astfel că atunci când pronunţam discursuri nu puteam vedea chipurile în depărtare", a mărturisit William într-un documentar care va fi difuzat joi seară de BBC.

"Feţele erau înceţoşate şi nu puteam să-mi dau seama dacă cineva din sală mă priveşte. Văd suficient de bine de aproape şi pot citi de pe hârtie, dar nu pot vedea departe în sală. Iar acest lucru m-a ajutat foarte mult să-mi înving anxietatea", a spus William.

Anul trecut, prinţul William i-a adus un omagiu străbunicului său, regele George al VI-lea (tatăl Elisabetei a II-a), care suferea de bâlbâială şi era cunoscut pentru dificultăţile sale de a vorbi în public.

Editor: B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Kate Middleton, la un eveniment cu familia regală. Cea mai recentă apariție publică a prințesei, după tratamentul pentru cancer

„Cel mai greu an”. Prinţul William a dezvăluit cât de dificil i-a fost după diagnosticul de cancer al soției sale și al regelui Charles

Fotografii în premieră cu Diana și William într-o vizită la persoanele fără adăpost. Prințul dezvăluie cum l-a marcat

Apariție neașteptată a Prințesei de Wales, Kate, alături de Prințul William, după ce și-a încheiat tratamentul pentru cancer

Partenerii noștri