Live

Comisia Europeană a adoptat o nouă legislație pentru finanțele digitale, plățile transfrontaliere cu cardul și criptoactivele

Data publicării:
Operațiuni economice online. Imagine ilustrativă. Foto: Getty Images

Comisia Europeană a adoptat, joi, un nou pachet legislativ privind finanțele digitale, care include strategia privind finanțele digitale și strategia privind plățile de mică valoare, precum și propuneri legislative privind criptoactivele și reziliența digitală. Potrivit unui comunicat emis de Comisie, pachetul va stimula competitivitatea și inovarea europeană în sectorul financiar.

“Pachetul va oferi consumatorilor mai multe opțiuni și oportunități în ceea ce privește serviciile financiare și plățile moderne, asigurând în același timp protecția consumatorilor și stabilitatea financiară.

Măsurile luate astăzi vor fi esențiale pentru sprijinirea redresării economice a UE, deoarece vor debloca noi modalități de direcționare a finanțării către întreprinderile europene, jucând totodată un rol-cheie în punerea în aplicare a Pactului verde european și a Noii strategii industriale pentru Europa. Prin elaborarea unor norme mai sigure și mai ușor de utilizat, din punct de vedere informatic, de către consumatori, Comisia își propune să stimuleze inovarea responsabilă în sectorul financiar al UE, în special pentru întreprinderile digitale nou-înființate cu un grad ridicat de inovare, reducând totodată eventualele riscuri legate de protecția investitorilor, spălarea banilor și criminalitatea informatică”, arată sursa citată.

Obiectivul strategiei privind finanțele digitale este de a transforma serviciile financiare ale Europei în servicii mai ușor de utilizat din punct de vedere informatic și de a stimula inovarea responsabilă și concurența între furnizorii de servicii financiare din UE, potrivit executivului european.

“Strategia va reduce fragmentarea pieței unice digitale, astfel încât consumatorii să poată avea acces la produse financiare la nivel transfrontalier și întreprinderile Fintech nou-înființate să își extindă activitatea și să se dezvolte. Aceasta va asigura faptul că normele UE privind serviciile financiare sunt adecvate pentru era digitală, pentru aplicații cum ar fi inteligența artificială și tehnologia blockchain. Gestionarea datelor se află, de asemenea, în centrul strategiei prezentate astăzi. În conformitate cu strategia mai amplă a Comisiei privind datele, obiectivul măsurilor adoptate astăzi este de a promova schimbul de date și finanțarea deschisă, menținând în același timp standardele foarte ridicate ale UE în materie de protecție a vieții private și a datelor. În cele din urmă, strategia urmărește să asigure condiții de concurență echitabile între furnizorii de servicii financiare, fie că este vorba de bănci tradiționale sau de întreprinderi din domeniul tehnologiei: aceeași activitate, aceleași riscuri, aceleași reguli”, conform comunicării.

Strategia privind plățile de mică valoare „va permite consumatorilor să plătească mai ușor în magazine și să efectueze tranzacții de comerț electronic într-un mod sigur și convenabil. Strategia vizează realizarea, în UE, a unui sistem de plăți de mică valoare pe deplin integrat, care să includă soluții de plăți instant la nivel transfrontalier. Aceasta va facilita plățile în euro între UE și alte jurisdicții și va promova apariția unor soluții de plată naționale și paneuropen”, arată comunicatul.

Noua legislație privind criptoactivele, care sunt o reprezentare digitală a valorilor sau a drepturilor care pot fi stocate și tranzacționate electronic, include „regulamentul privind piețele de criptoactive”.

“Legislația va oferi claritate și securitate juridică emitenților și furnizorilor de criptoactive. Noile norme le vor permite operatorilor autorizați într-un stat membru să furnizeze servicii în întreaga UE («procedura de pașaport»). Garanțiile includ cerințe de capital, custodia activelor, o procedură obligatorie de tratare a plângerilor pusă la dispoziția investitorilor și drepturi ale investitorului împotriva emitentului. Emitenții de criptoactive semnificative garantate cu active (așa numitele «criptomonede stabile» mondiale) ar face obiectul unor cerințe mai stricte (de exemplu, în ceea ce privește capitalul, drepturile investitorilor și supravegherea).

De asemenea, Comisia propune astăzi un sistem-pilot pentru infrastructurile de piață care doresc să încerce să comercializeze și să efectueze tranzacții cu instrumente financiare sub formă de criptoactive. Acest sistem-pilot reprezintă o abordare a mediului de testare («sandbox») – sau a mediului controlat – care permite derogări temporare de la normele existente, astfel încât autoritățile de reglementare să poată dobândi experiență în utilizarea tehnologiei registrelor distribuite în cadrul infrastructurilor pieței, asigurându-se, în același timp, că pot face față riscurilor la adresa protecției investitorilor, a integrității pieței și a stabilității financiare. Obiectivul sistemului-pilot este de a le permite întreprinderilor să testeze și să dobândească mai multe cunoștințe despre modul în care se aplică în practică normele existente.

Propunerea legislativă privind reziliența operațională digitală contribuie la împiedicarea atacurilor cibernetice și îmbunătățirea supravegherii serviciilor externalizate, potrivit Comisiei Europene.

“Întreprinderile din domeniul tehnologiei sunt din ce în ce mai importante în domeniul finanțelor, atât ca furnizori de servicii informatice pentru firmele financiare, cât și ca furnizori de servicii financiare în sine. Actul legislativ propus astăzi privind reziliența operațională digitală urmărește să asigure faptul că toți participanții la sistemul financiar dispun de garanțiile necesare pentru a atenua atacurile cibernetice și alte riscuri. Legislația propusă va impune tuturor întreprinderilor să se asigure că pot face față tuturor tipurilor de perturbări și amenințări legate de tehnologia informației și comunicațiilor (TIC). Propunerea legislativă prezentată astăzi introduce, de asemenea, un cadru de supraveghere pentru furnizorii de TIC, cum ar fi furnizorii de servicii de cloud computing”, conform comunicatului.

Editor : Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Polii de putere din toată lumea se pregătesc de impact. Ce planuri au Europa, China și statele din Orientul Mijlociu pentru Trump 2.0

România primeşte 37,05 milioane de euro fonduri europene, ca parte a celei de-a doua cereri de plată din PNRR

Echipa lui Trump vrea să retragă SUA din Organizația Mondială a Sănătății. Ce impact ar putea avea decizia asupra sănătății globale

Kelemen Hunor: UDMR se alătură noului guvern asumându-și responsabilitatea unor ministere cheie

Partenerii noștri