Comercianţii de combustibili din Ungaria au primit termen de două săptămâni să scadă preţul la carburanţi
Guvernul ungar a acordat un termen de două săptămâni comercianţilor de carburanţi pentru a reduce din proprie iniţiativă preţurile carburanţilor la nivelul mediei regionale, a anunțat joi Ministerul Economiei de la Budapesta. În caz contrar, va interveni guvernul.
Ministrul Economiei a informat la o întâlnire cu reprezentanţii comercianţilor de carburanţi că guvernul a analizat în detaliu situaţia de pe piaţa carburanţilor. El a spus că este război, iar pe piaţa carburanţilor sunt preţuri de război, ceea ce înseamnă o povară grea pentru familii. Soluţia reală ar fi pacea, dar, până atunci, guvernul depune eforturi pentru a reduce preţurile de război, deoarece nu familiile ar trebuie să suporte preţul războiului, se arată într-un comunicat al ministerului, preluat de MTI, potrivit News.ro.
În cadrul întrevederii, Márton Nagy a prezentat decizia cabinetului, conform căreia guvernul solicită comercianţilor cu amănuntul de carburanţi să îşi ajusteze în mod voluntar preţurile la media regională, care este publicată în fiecare vineri şi este determinată de Oficiul Central de Statistică folosind o metodologie obiectivă.
Comercianţii de carburanţi au la dispoziţie două săptămâni pentru a face acest lucru, potrivit comunicatului.
Ministrul economiei a subliniat că guvernul a identificat o evoluţie pozitivă a preţurilor la carburanţi în ultima perioadă, care a adus preţul mai aproape de media regională atât la benzină, cât şi la motorină. Cu toate acestea, pentru a ajunge la preţul mediu regional, sunt necesare reduceri suplimentare de preţ la motorină şi, în special, la benzina de 95, deoarece aceasta este singura modalitate de a evita intervenţia guvernului.
Citește și: Ungaria vrea să plafoneze din nou preţul carburanţilor. „Răbdarea Guvernului se epuizează”
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News