Live

Cele 20 de sticle de vodcă primite de Berlusconi de la Putin încalcă sancțiunile UE împotriva Rusiei

Data actualizării: Data publicării:
Silvio Berlusconi și Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Cele 20 de sticle de vodcă trimise de Vladimir Putin lui Silvio Berlusconi, aflat la guvernare în Italia, încalcă sancțiunile europene impuse după invazia Ucrainei, a transmis joi Comisia Europeană, potrivit Reuters.

Fostul premier Berlusconi, al cărui partid Forza Italia va deveni membru al noii coaliții guvernamentale italiene, a provocat controverse în această săptămână atunci când a spus că a reluat legătura cu Putin și a avut recent un schimb de „scrisori dulci” cu acesta.

„De ziua mea mi-a trimis 20 de sticle de vodcă și o scrisoare foarte dulce”, a declarat Berlusconi, în vârstă de 86 de ani, în fața legiuitorilor săi din camera inferioară a parlamentului italian, potrivit înregistrării audio publicate de agenția de presă LaPresse.

Pachetul de sancțiuni UE agreat în aprilie a extins o interdicție la importurile de produse rusești pentru a include băuturi spirtoase, inclusiv vodcă, a declarat într-un comunicat al Comisiei, un purtător de cuvânt care a adăugat că nu există excepții pentru cadouri.

Însă, depinde de fiecare stat membru UE să implementeze sancțiunile, a spus acesta, și nu este clar dacă va fi luată o acțiune de către autoritățile italiene pentru a ancheta cazul.

Ca răspuns la comentariile pe care le-a făcut Berlusconi în privința lui Putin și a războiului din Ucraina, Giorgia Meloni, care este așteptată să devină noul premier al Italiei, a spus miercuri că noul ei guvern va fi pro-NATO și în deplinătate parte a Europei.

Berlusconi se lăuda adesea cu prietenia cultivată cu liderul de la Kremlin până la invadarea Ucrainei de către Rusia şi a stârnit scandal luna trecută când a declarat că „Putin a fost împins să invadeze Ucraina de către poporul rus pentru a înlocui cu oameni cumsecade guvernul lui Zelenski". A rectificat ulterior, precizând că a fost vorba doar de o referire la ce povestesc unii.

„Am reluat un pic legătură cu Putin, destul de mult, în sensul că de ziua mea mi-a trimis 20 de sticle de vodcă şi o scrisoare foarte dulce", le-a spus Berlusconi parlamentarilor săi din Camera Deputaţilor, conform agenţiei de ştiri LaPresse.

„I-am răspuns cu nişte sticle de Lambrusco (vin) şi o scrisoare la fel de dulce", a adăugat Berlusconi, care pe 29 septembrie a împlinit 86 de ani. El a adăugat că este extrem de îngrijorat de situaţia din Ucraina, dar că nu îşi poate exprima adevărata părere pentru că "dacă va ajunge în presă, va fi un dezastru".

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este realizabilă

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Mesajul preşedintei CE Ursula von der Leyen, la 35 de ani de la Revoluţie: „Românii şi-au apărat dreptul de a-şi alege propriul destin”

Partenerii noștri