Cazul Skripal | Neurotoxina, pusă pe mânerul portierei. Cum s-a contaminat fiica spionului rus
Londra consideră că are de-a face cu primul atac cu armă chimică din Europa, după cel de-Al Doilea Război Mondial. Şi asta deoarece anchetatorii au aflat că toxina cu care a fost otrăvit fostul spion rus a fost plasată pe portiera maşinii lui. Faptul că substanţa periculoasă a fost pulverizată într-un spaţiu public arată că cei care au comandat asasinatul nu au nicio limită, spun autorităţile britanice.
„Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial”. Avertismentul ministrului de Externe al Ungariei
„Pălăriile Patriei”. Profesoare din Rusia, păcălite să facă și să poarte coifuri din staniol. Motivul invocat de cel care a făcut farsa
Cea mai modernă dronă a Moscovei a fost doborâtă
Avertismentul șefului Poliției din R. Moldova după ce Rusia a plătit 130.000 de moldoveni să voteze anti-UE la referendum
Merryl Streep, apel pentru femeile afgane, la ONU: O pisică are mai multă libertate la Kabul
Alertă de radiații la granița NATO-Rusia
Putin l-a trimis pe Şoigu în Coreea de Nord după arme
„Ce aproape e, miroase a praf de pușcă. Aoleu, ce e aici”. Mărturia unei localnice care a filmat atacul rușilor la granița României
Kremlinul îl acuză pe Klaus Iohannis că distorsionează istoria. „Aşteptaţi-vă la probleme la scară planetară”
„O armă atât de cumplită, încât este interzisă şi în război, a fost folosită într-un oraş paşnic din ţara mea. Vinovaţii fie au crezut că această armă nu poate duce la ei, fie au crezut, în mod eronat, că-şi pot ascunde urmele. Oficialii ruşi şi mass-media i-au ameninţat în mod repetat pe cei pe care îi consideră trădători”, a declarat Jonathan Allen, ambasadorul britanic la ONU.
Pe măsură ce ancheta în cazul otrăvirii spionului rus avansează, guvernul de la Londra ar putea decide noi sancţiuni la adresa Rusiei. Ce se ştie până acum despre cazul Sergei Skripal, dublu agent rus ajuns în Marea Britanie după un schimb de spioni între Rusia şi Statele Unite?
Neurotoxina cu care a fost otrăvit a fost aplicată pe mânerul portierei. Când bărbatul şi-a deschis maşina, s-a contaminat. Apoi a contaminat-o şi pe fiica sa, cu care şi-a petrecut ziua de duminică, 4 martie. Când s-au întâlnit, s-au sărutat pe obraji, conform obiceiului.
Urme ale neurotoxinei au fost descoperite şi într-un bar şi un restaurant în care au fost cei doi, în oraşul Salibury. De aceea, întreaga zonă a fost decontaminată şi aproximativ 500 de oameni au fost sfătuiţi să-şi cureţe hainele şi bunurile folosite în ziua aceea. Poliţistul care i-a găsit inconştienţi pe fostul spion şi pe fiica acestuia e şi el în spital, în stare gravă.
Neurotoxina folosită e mortală în cantităţi foarte mici. Un expert rus care a lucrat la producerea ei spune că doar Rusia o avea şi o putea utiliza.
„Kremlinul, la fel ca toţi infractorii, neagă mereu. Asta nu înseamnă nimic. E prea mult să crezi şi un singur cuvânt spus de Putin. Deci, nu înseamnă nimic. Noviciok a fost inventat şi studiat şi, experimental, au fost produse multe tone. Ca produs final. Doar în Rusia. Nimeni n-a ştiut de asta în toată lumea. Nimeni nu a mai avut acest agent chimic. E o neurotoxină, blochează centrii nervoşi şi apoi funcţiile, mişcările noastre... Începând cu respiraţia, vederea. Încep convulsiile, convulsii permanente şi fără leac. E o tortură şi doar să priveşti cum se desfăşoară totul pe animale. E nevoie de aproximativ un gram pentru a ucide”, a dezvăluit Vil Mirzaianov, expert în arme chimice.
Ruşii continuă să sfideze mesajele britanicilor şi ale comunităţii internaţionale, ba chiar se consideră victime ale unui lanţ de minciuni.
„Avem de-a face cu o provocare de proporţii internaţionale. Oamenii aceştia nu ştiu ce înseamnă profesionalismul, diplomaţia, normele internaţionale. Sunt doar nişte mincinoşi, am auzit numai minciuni”, a declarat Maria Zaharova, purtătoare de cuvânt a diplomației ruse.
„Cerem dovezi materiale că s-au găsit urme ale implicării Rusiei în acest incident. Fără aceste dovezi nu putem lua în considerare că ceea ce se spune este purul adevăr”, a declarat Vasili Nebenzia, ambasadorul rus la ONU.
Ca o primă acţiune în acest război diplomatic, premierul britanic a cerut expulzarea a 23 de diplomaţi ruşi. Aceştia au la dispoziţie o săptămână să părăsească Regatul Unit.
Expulzarea diplomaţilor ruşi, suspendarea dialogului la nivel înalt şi boicotarea Cupei Mondiale din Rusia de către oficialii britanici sunt doar câteva dintre măsurile anunţate de premierul May. Londra va îngheţa bunurile statului rus, dacă se va dovedi că au fost folosite ca armă împotriva intereselor britanice. De asemenea, Theresa May a spus va lua măsuri pentru anihilarea releţei de spioni ruşi din Regat. Vor fi mai multe controale pentru zborurile private care vin din Rusia. Şi, spun analiştii, acesta poate fi doar un prim pas.
Premierul Theresa May, discurs în Parlamentul britanic:
„Am dat Rusiei oportunitatea să ofere o explicaţie, dar răspunsul lor a demonstrat un dispreţ total faţă de gravitatea acestor evenimente. Nu ne-au oferit nicio explicaţie credibilă, care ar fi putut sugera faptul că au pierdut controlul asupra neurotoxinei. Nicio explicaţie despre cum această substanţă a ajuns să fie folosită în Marea Britanie. Nicio explicaţie de ce Rusia are un program nedeclarat de înarmare chimică, ce contravine dreptului internaţional. În schimb, au tratat utilizarea unei neurotoxine militare în Europa cu sarcasm, dispreţ şi confruntare. Deci, domnule preşedinte, nu există altă concluzie decât că statul rus se face vinovat de tentativa de ucidere a domnului Skripal şi a fiicei acestuia, dar şi de punerea în pericol a altor cetăţeni britanici din Salisbury, inclusiv a sergentului Nick Bailey. Asta reprezintă o agresiune din partea statului rus împotriva Regatului Unit.
Conform Convenţiei de la Viena, Marea Britanie va expulza 23 de diplomaţi ruşi, care au fost identificaţi ca agenţi de informaţii nedeclaraţi. Au la dispoziţie doar o săptămână să plece. Va fi cea mai amplă acţiune de expulzare de mai bine de 30 de ani şi acest lucru demonstrează faptul că nu e pentru prima dată când statul rus a acţionat împotriva ţării noastre.
Aşadar, vom suspenda toate contactele bilaterale la nivel înalt între Marea Britanie şi Federaţia Rusă. Acest lucru prevede inclusiv revocarea invitaţiei transmise ministrului de Externe Lavrov, de face o vizită în Marea Britanie şi confirmarea faptului că niciun ministru sau membru al familiei regale nu va participa la Cupa Mondială din această vară, din Rusia.
Ne-am dorit o relaţie mai bună şi e tragic că preşedintele Putin a ales să acţioneze astfel. Dar, nu vom tolera punerea în pericol a vieţii cetăţenilor britanici şi a altor cetăţeni, pe pământ britanic, de către guvernul rus. Şi nici nu vom tolera din partea Rusiei o astfel de încălcare flagrantă a obligaţiilor internaţionale”.
Luni, Marea Britanie dăduse ruşilor un ultimatum de 24 de ore, ca să explice cum o substanţă chimică foarte toxică, produsă doar de ei, a ajuns să fie folosită în Regat. Moscova nu doar că nu a dat o explicaţie, dar a acuzat Londra că vrea o confruntare şi ameninţă cu represalii.
Uniunea Europeană, NATO şi Statele Unite s-au declarat solidare cu Marea Britanie, în urma acestui scandal şi toată lumea se uită cu ochii acuzatori spre Rusia. Premierul Theresa May a anunţat că va notifica Consiliul de Securitate al ONU, pentru a dezbate problema folosirii unui agent chimic interzis şi ţinut secret, într-un atac care a pus în pericol cetăţeni britanici. Subiectul va fi şi pe agenda summitului european.
Urmăriți în materialul video de mai jos cum comentează acest scandal expertul în securitate Hari Bucur-Marcu:
Citiți și: Poate fi activat art. 5 din Tratatul NATO în cazul Skripal? Opiniile experților Atlantic Council
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News