Live

Care este atmosfera într-un sat din Germania, de unde au emigrat bunicii lui Donald Trump, înainte de alegerile din SUA

Data publicării:
Foto: Getty Images

Un sat din sud-vestul Germaniei și-a câștigat o faimă nedorită de pe urma președintelui american Donald Trump. După ce acesta a devenit cel mai puternic om din lume, și sătucul Kallstadt a devenit ținta turiștilor și reporterilor din toată lumea, curioși să vadă casa de unde au emigrat bunicii paterni ai lui Donald Trump către Lumea Nouă, în secolul XIX. Localnicii nu par foarte încântați de asocierea cu Donald Trump.

În satul german al strămoşilor lui Donald Trump, primarul local intenţiona în urmă cu patru ani să inaugureze o placă memorială în onoarea preşedintelui american dacă acesta realiza ceva "important" pentru Statele Unite sau pentru omenire, scrie AFP, preluată de Agerpres. În contextul apropiatei încheieri a mandatului său prezidenţial, nu se mai pune problema concretizării acestei iniţiative, comentează France Presse.

Ascuns între podgoriile din sud-vestul Germaniei, Kallstadt a fost satul în care au crescut bunicii paterni ai Donald Trump, Friedrich şi Elisabeth, la sfârşitul secolului al XIX-lea, înainte ca ei să emigreze în Statele Unite.

Casa lor, vopsită în alb şi cu o alură banală, există încă în această localitate liniştită, ce are o populaţie de aproximativ 1.200 de locuitori.

Pe de altă parte, rezidenţii s-au cam săturat să îşi vadă comuna asociată cu imprevizibilul preşedinte american, care doreşte să obţină un al doilea mandat după alegerile din 3 noiembrie.

„Ţările noastre erau prietene, iar prietenii noştri ne rămân prieteni”, a declarat primarul din Kallstadt, Thomas Jaworek.

„Dar, când îi vezi pe (cancelarul german - n.r.) Angela Merkel şi Donald Trump aşezaţi unul lângă celălalt, ai sentimentul că acum există două lumi între noi”, a recunoscut edilul german, în vârstă de 52 de ani.

Brutăria Donald Trump

Turiştii trebuie să meargă în oraşul învecinat Frensheim pentru a găsi numele Trump arborat cu o anumită mândrie.

La 73 de ani, Ursula Trump are cu un an mai puţin decât preşedintele american şi aceeaşi pasiune pentru marketing.

În brutăria ei, a început să vândă după alegerile din 2016 diverse prăjituri arborând drapelul american şi mici embleme cu Trump. „Oamenii veneau de peste tot, doar pentru prăjiturile Trump. Era o nebunie!”, îşi aminteşte Ursula Trump.

Până când mai mulţi rezidenţi au organizat un boicot ce viza magazinul ei.

„Au spus: De ce îi faci reclamă acestui idiot?. Eu le-am răspuns: Nu îi fac reclamă. Port numele lui, de ce nu m-aş folosi de el?", s-a apărat Ursula. Între timp, acea frenezie din 2016 şi-a pierdut din intensitate.

Ursula este căsătorită cu Harald Trump, care a descoperit că el şi Donald Trump au un strămoş comun, care a trăit în urmă cu patru generaţii, şi nu vrea să renege această legătură îndepărtată de rudenie.

Recunoscând că nu ştie „prea multe” despre politica lui Donald Trump, Ursula spune că nu acceptă totuşi „ura acestuia faţă de femei”.

Ea regretă şi decizia preşedintelui republican de a reduce cu 9.500 de persoane contingentul soldaţilor americani staţionaţi în Germania, al căror număr va scădea la 25.000.

„Prietenia americano-germană a fost construită de-a lungul anilor, pentru că americanii erau aici şi eu cred că această decizie ar putea să o distrugă”, a afirmat Ursula Trump.

Mai puţină încredere

În această regiune din landul Renania-Palatinat, unde mai trăiesc câteva persoane care poartă numele de familie al preşedintelui Statelor Unite, Sven Trump a încercat să atragă atenţia liderului de la Casa Albă. Declarându-se un verişor îndepărtat al preşedintelui republican, Sven l-a îndemnat pe acesta să se angajeze în lupta împotriva schimbărilor climatice.

Purtând emblematica şapcă roşie a şefului statului american, dar afişând un slogan modificat - „Keep the world great” -, acest bărbat în vârstă de 38 de ani, s-a filmat anul trecut în faţa casei bunicului patern al preşedintelui Statelor Unite. „Donald, schimbările climatice există şi consecinţele lor afectează atât Statele Unite, cât şi pe tine!”, a declarat el în înregistrarea video.

Iniţiativa lui nu a împiedicat însă Statele Unite să notifice ONU, în noiembrie 2019, în legătură cu ieşirea ţării din Acordul pentru climă de la Paris, decisă încă din 2017 de Donald Trump.

Donald Trump nu a vizitat niciodată Kallstadt şi nu a făcut decât câteva escale scurte în Germania pe durata mandatului său la Casa Albă.

În ultimii patru ani, preşedintele american a criticat cu regularitate prima economie din zona euro, pentru excedentele sale comerciale şi pentru cheltuielile sale militare considerate prea mici, dar şi politica Angelei Merkel în domeniul migraţiei, o chestiune care a generat dispreţul preşedintelui american.

Anul trecut, liderul de la Casa Albă a promis totuşi că va reveni să viziteze ţara strămoşilor lui. „Am sânge german, voi merge acolo”, a declarat el.

Din păcate, „nu mai există încrederea pe care o aveam în trecut” în Statele Unite, afirmă Jorg Leineweber, care conduce un hotel situat chiar lângă fosta casă a familiei Trump.

Şi, deşi există încă grupuri de turişti care se opresc în faţa casei Trump şi îşi fac selfie-uri, „numărul lor era mult mai mare în urmă cu trei ani”, a dezvăluit directorul acestui hotel.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Controversatul republican Matt Gaetz se retrage de la nominalizarea pentru procuror general al SUA. Acuzațiile împotriva sa

Angajații Volkswagen se oferă să accepte reducerea salariilor, cu condiția să nu fie închise fabricile din Germania

„Trump părea complet fascinat de Putin”. Ce spune fostul cancelar german Merkel despre întâlnirile avute cu liderul american

Elon Musk a dezvăluit detalii din proiectul său „radical” de reformare a statului federal american. Ce prevede planul miliardarului

Partenerii noștri