Live

Bulgaria se pronunţă împotriva Pactului ONU privind migraţia

Data actualizării: Data publicării:
Criza refugiaților este departe de a se fi încheiat/ Getty Images

Guvernul bulgar a decis miercuri să nu adere la Pactul ONU cu privire la migraţie şi să nu participe la Conferinţa interguvernamentală de la Marakkech, la 11 şi 12 decemrbie, relatează AFP.

„Consiliul de Miniştri a decis să se abţină de la o aderare la Pactul mondial pentru migraţii sigure, ordonate şi regulate”, anunţă Executivul într-un comunicat.

Sofia nu va trimite nici reprezentanţi bulgari la Conferinţa interguvernamentală de adoptare a pactului, la 11 şi 12 decembrie, în Maroc.

Bulgaria este condusă de un Guvern de coaliţie din care fac parte partidul conservator al premierului Boiko Borisov şi mai multe formaţiuni naţionaliste care se opun documentului ONU.

Opoziţia socialistă a respins şi ea textul.

„Bulgaria va continua să-şi îndeplinească angajemntele internaţionale şi să exercite un control consolidat la frontierele sale”, dă asigurări Guvernul, care a ridicat o barieră de sârmă ghimpată de-a lungul aproape întregii frontiere cu Turcia, una dintre porţile de intrare a migranţilor în UE.

Pactul, adoptat în iulie la New York, are caracter neconstrângător şi reafirmă suveranitatea statelor. El este criticat de mai multe ţări, ale căror guverne apără o linie dură în domeniul politicii azilului şi primirii migranţilor.

Aceste ţări afirmă că se tem că Pactul pentru o migraţie „sigură şi ordonată” consacră un „drept la migraţie”.

Statele Unite s-au retras de la negocierea textului, iar mai multe ţări, între care Austria, Ungaria, Polonia, Slovacia, Cehia, dar şi Israelul şi Australia au anunţat ulterior că nu vor semna acest document internaţional.

Sursa: news.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri! A urcat în ring imediat după ”lupta secolului” și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ungaria a respins Pactul UE privind migrația. Un acord pare tot mai dificil

O nouă criză a refugiaților ar putea să înceapă din Nagorno-Karabah. Separatiștii au început să predea armele

Germania cedează și anunță că va primi, totuși, migranți din Italia, la două zile după ce a suspendat acordul de solidaritate

Oficiali importanți ai Franței, Italiei, Germaniei și UE discută de urgență situația haotică din Lampedusa

Partenerii noștri