Live

Bilanț în creștere al incendiilor din Grecia

Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Serviciile de pompieri au revizuit în creştere, duminică, la 91 de morţi bilanţul incendiilor care au devastat luni coasta de est a regiunii Attica şi în special localitatea-martir Mati, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Purtătoarea de cuvânt a pompierilor, Stavroula Malliri, a anunţat, pentru prima dată, și că numărul persoanelor dispărute se ridică la 25. Absenţa unor asemenea date, la şase zile după incendii, a alimentat criticile tot mai vehemente la adresa autorităţilor. Unele dintre aceste persoane dispărute, însă, dacă nu toate, ar putea figura printre cele 28 de victime ale căror corpuri sunt în curs de examinare, dar pe care medicii legişti nu le-au identificat deocamdată, a precizat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Protecţiei Civile, Spyros Georgiou.

Stavroula Malliri a mai informat că alte 59 de victime găsite carbonizate sau înecate după ce au încercat să scape în mare au fost identificate duminică seară.

Între timp, patru răniţi au încetat din viaţă la spital din cauza rănilor.

Bilanţul oficial precedent se ridica, sâmbătă, la 88 de morţi.

Printre aceste victime figurează un număr încă nestabilit de copii, dintre care mai mulţi au devenit imagini ale tragediei: două fetiţe gemene în vârstă de nouă ani, un băiat de 11 ani şi sora lui de 13 ani, un adolescent de 13 ani şi un bebeluş de şase luni.

Până în prezent, au fost semnalate patru victime în rândul turiştilor străini: un tânăr căsătorit irlandez în voiaj de nuntă, o poloneză şi fiul acesteia şi un belgian a cărui fiică a fost salvată.

Controversa legată de gestionarea crizei de către autorităţi s-a intensificat duminică, opoziţia de dreapta şi de centru acuzând guvernul că iniţial a disimulat pierderile de vieţi omeneşti.

Pompierii şi-au continuat duminică până la lăsarea serii căutările pentru a stabili cauza incendiilor, guvernul privilegiind pista criminală.

Potrivit cotidianului Kathimerini, un prim raport al anchetei ar pivilegia mai degrabă pista neglijenţei criminale, cu un foc aprins de un locuitor din zonă pentru a arde frunze şi ramuri uscate.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel puțin opt migranți și-au pierdut viața în largul coastelor Greciei. Ce s-a întâmplat cu nava în care se aflau aceștia

Grecia îl va preda României pe Nati Meir, condamnat la 11 ani pentru corupție. Omul de afaceri a fost prins în Rhodos

Fostul prinț Pavlos intenționează să ceară cetățenia greacă. Dar n-are nume de familie

Tinerii infractori din Grecia vor fi obligați să participe la activități sportive în cadrul programelor de combatere a delincvenței

Partenerii noștri