Live

Bernardo Bertolucci a murit

Data publicării:
Bernardo Bertolucci a primit o stea pe Aleea Celebrităților din Hollywood în 2013. Foto: Guliver/GettyImages

Cineastul italian Bernardo Bertolucci, cunoscut pentru filme ca „Ultimul tangi în Paris”, „Ultimul împărat/ The Last Emperor” şi „Il conformista”, recompensat cu două premii Oscar, dar şi cu un Palme d'Or onorific, a murit luni, la vârsta de 77 de ani.

Bernardo Bertolucci a murit în dimineaţa zilei de luni din cauza unui cancer, potrivit agentei lui, Flavia Schiavi.

Născut pe 16 martie 1941, în Parma, Bernardo Bertolucci a fost regizor, scenarist şi producător. Cunoscut şi pentru titluri ca „Last Tango in Paris” (1972), „Little Buddha” (1993), „Stealing Beauty” (1996) şi „The Dreamers” (2003), este considerat cel mai mare autor italian al generaţiei sale.

A început mai întâi prin a realiza scurtmetraje pe 16 mm, precum „Morte di un maiale" şi „La teleferica" (1956-1957), turnate în casa lui din Casarola. 

Înscris la Facultatea de Literatură Modernă a Universităţii La Sapienza din Roma, a abandonat studiile pentru a se dedica cinamatografiei. 

Decisivă pentru cariera lui a fost prietenia cu Pier Paolo Pasolini. Prima slujbă a sa (oferită de producătorul Cino Del Duca) a fost cea de asistent de regie al lui Pasolini pentru pelicula „Accattone" (1961), cu Franco Citti şi Adriana Asti, cu care s-a căsătorit mai apoi.

În 1962, la vârsta de 22 de ani, a regizat primul lui lungmetraj, „La commare secca”, un thriller despre uciderea unei prostituate. Au urmat 24 de filme, din postura de scenarist şi regizor.

„Ultimul tango la Paris/ Last Tango in Paris” (1972), cu Marlon Brando, Maria Schneider şi Jean-Pierre Leaud, a stârnit controverse. Bertolucci a fost criticat de-a lungul anilor pentru că i-a ascuns actriţei Maria Schneider detalii privind scena violului din film, pentru a obţine de la aceasta o reacţie cât mai veridică. Cineastul a recunoscut că s-a purtat oribil faţă de actriţă la acel moment, însă a negat că are regrete.

Filmul „Ultimul împărat” (1987), adaptarea autobiografiei lui Aisin-Gioro Puyi, a fost premiat cu nouă trofee ale Academiei americane, iar Bertolucci a primit două dintre acestea.

Acesta a fost primul lungmetraj autorizat de guvernul Chinei să fie filmat în Oraşul Interzis. A fost primul film occidental realizat în China, despre China, cu întreaga susţinere a autorităţilor, după 1949.

Din palmaresul său fac parte un Glob de Aur, un trofeu BAFTA, unul Donostia (San Sebastián), BFI Fellowship, un César şi două David Di Donatello. Bertolucci a primit un premiu pentru întreaga carieră din partea Academiei Europene de Film, Leopard of Honor la Locarno şi Leul de Aur pentru întreaga carieră (Veneţia). În 2013, a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame.

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Precizările regizorului Bernardo Bertolucci despre scena violului din ”Ultimul tango la Paris”

Scena violului din filmul „Ultimul tango la Paris” a fost reală

Partenerii noștri