Live

Belarus: Preşedintele Lukaşenko anunţă reţinerea unor cetăţeni americani, cu trei zile înaintea alegerilor

Data publicării:
Foto: Getty Images

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a anunţat joi că mai mulţi cetăţeni americani au fost reţinuţi, dar fără să spună când sau de ce. Declarația sa a venit înaintea alegerilor prezidenţiale care se vor desfăşura duminică.

„Au fost arestate persoane cu paşaport american, căsătorite cu americani, care lucrează la Departamentul de Stat”, a anunţat agenţia Belta, citându-l pe Lukaşenko.

Longevivul lider se confruntă la acest scrutin cu cea mai mare provocare din îndelungata perioadă de când se află în fruntea statului şi a lansat o campanie represivă împotriva protestatarilor opoziţiei pe care-i acuză de uneltire cu forţe străine pentru a-l răsturna de la putere.

Belarusul a încercat să-şi îmbunătăţească legăturile cu Washingtonul pe măsura răcirii celor cu aliatul său tradiţional rus, astfel că în februarie l-a primit pe secretarul american de stat Mike Pompeo, cel mai înalt oficial american venit într-o vizită în această ţară după mai mult de două decenii.

Ambasada SUA la Minsk nu a reacţionat deocamdată după anunţul reţinerii unor cetăţeni americani.

Tot joi, Moscova şi Minskul au avut din nou schimburi de replici cu privire la un grup de cetăţeni ruşi arestaţi de autorităţile din Belarus sub acuzaţia că au venit în această ţară pentru a pune la cale revolte. Autorităţile ruse susţin că aceştia sunt angajaţi ai unei companii de securitate privată şi că se aflau în Belarus în tranzit către America Latină.

„Acuzaţiile împotriva cetăţenilor reţinuţi nu sunt susţinute de probe. Ei trebuie să revină în Rusia”, a declarat purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, potrivit Agerpres.

După ce a condus ţara din 1994 fără să se confrunte cu vreo opoziţie majoră, Aleksandr Lukaşenko, în vârstă de 65 de ani, se află acum în faţa unui val de contestare pentru încălcările drepturilor omului, precum şi pentru modul în care gestionează economia şi epidemia de coronavirus.

Potrivit organizaţiilor de apărare a drepturilor civile, peste 1.300 de persoane au fost arestate în actuala campanie represivă.

Poziţia lui Lukaşenko este ameninţată de Svetlana Tihanovskaia, care a decis să candideze la preşedinţie după ce soţul ei, cel care dorea să candideze iniţial, a fost arestat în luna mai. Tihanovskaia încearcă să organizeze joi un miting masiv, în pofida restricţiilor impuse de autorităţi.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Comisia Europeană: Statele UE ar putea limita dreptul de azil al migranților „instrumentalizați” de Rusia

Care sunt consecințele desfășurării rachetei Oreșnik în Belarus. „Pentru Lukașenko este o capcană”

Lukașenko a grațiat 29 de prizonieri politici. La cât se ridică numărul total al acestora

Acord Putin – Lukașenko. Noua rachetă Oreşnik ar putea fi desfăşurată în Belarus anul viitor

Partenerii noștri