Live

Avertismentul dur al președintelui Parlamentului European, David Sassoli, pentru Marea Britanie

Data publicării:
Socialistul spaniol David Sassoli este noul președinte al Parlamentului European

 

Uniunea Europeană nu va permite Marii Britanii să beneficieze de avantajele pieţei unice europene după Brexit dacă Londra nu va respecta standardele comunitare, avertizează David Sassoli, preşedintele Parlamentului European, scrie MEDIAFAX.

Uniunea Europeană nu va semna niciun acord comercial post-Brexit "prin care Marea Britanie să aibă acces la piaţa unică europeană, dacă nu va respecta înaltele standarde sociale, ecologice şi drepturile în domeniul muncii", a declarat David Sassoli într-un interviu acordat Funke Mediengruppe, informează publicaţia Der Spiegel.

Preşedintele Parlamentului European a subliniat că Uniunea Europeană intenţionează să menţină o cooperare apropiată cu Marea Britanie post-Brexit. Însă avantajele apartenenţei la UE "nu pot exista din afara" Blocului comunitar, a atras atenţia el.

David Sassoli s-a declarat convins că Parlamentul UE va ratifica proiectul de Acord Brexit, prin care sunt stabilite condiţiile retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană. "Noi am făcut totul prin acest Acord pentru ca efectele negative să fie limitate cât mai mult. Însă retragerea Marii Britanii din UE este şi rămâne o decizie extrem de dureroasă". Actuala generaţie credea că procesul integrării europene "ar fi putut continua". Dar majoritatea alegătorilor britanici "au luat o altă decizie, iar noi o respectăm", a subliniat David Sassoli.

După victoria în scrutinul parlamentar anticipat şi aprobarea în principiu a Acordului Brexit în Camera Comunelor, Boris Johnson intenţionează să retragă Marea Britanie din Uniunea Europeană pe 31 ianuarie 2020. Acordul Brexit va trebui ratificat şi de Parlamentul European. Guy Verhofstadt, negociatorul PE privind Brexit, a avertizat recent că Parlamentul European ar putea bloca Acordul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană din cauza nerespectării de către Guvernul de la Londra a drepturilor cetăţenilor europeni. "Toată lumea presupune că Parlamentul European îşi va da automat consimţământul pentru Acordul Brexit. Dar acest lucru nu se va întâmpla dacă nu vor fi soluţionate mai întâi problemele referitoare la drepturile cetăţenilor. Cetăţenii nu trebuie să devină victime ale Brexit", a declarat Guy Verhofstadt.

Boris Johnson a semnalat că intenţionează să renunţe la perioada de tranziţie post-Brexit şi că ar vrea să obţină până la sfârşitul anului 2020 un acord comercial cu Uniunea Europeană. Oficialii UE au avertizat că perioada de negocieri ar fi prea scurtă. Renunţarea bruscă de către Marea Britanie la reglementările UE, fie imediat după producerea Brexit, fie la finalul perioadei de tranziţie, şi lipsa unui acord comercial cu Uniunea Europeană ar putea genera probleme semnificative pentru ambele părţi, în principal în privinţa traficului bilateral de mărfuri, a transporturilor şi tranzacţiilor financiare.

Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a avertizat că încheierea perioadei de tranziţie fără un acord Brexit va afecta mult mai mult Marea Britanie decât Uniunea Europeană. "În cazul în care nu ajungem la un acord până la sfârşitul anului 2020, vom ajunge din nou la o situaţie de tip marginea prăpastiei, iar acest lucru ar afecta în mod clar interesele noastre, dar va afecta Marea Britanie mai mult decât Uniunea Europeană, deoarece UE va continua să beneficieze de piaţa comună din uniunea vamală şi de cele 70 de acorduri internaţionale semnate cu partenerii noştri. Dar oricum nu este în interesul nostru. Vom organiza aceste negocieri pentru a obţine cele mai multe rezultate într-o perioadă scurtă. Pe 1 februarie, vom fi pregătiţi să oferim un mandat de negocieri", a declarat Ursula von der Leyen.

Editor: I. I. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Trump amenință UE cu taxe, dacă nu cumpără mai mult petrol și gaze din SUA. Cât importă europenii de la americani

Viktor Orban pozează în pacifist și acuză liderii europeni că „susțin războiul, migrația și problemele de gen”

Partenerii noștri