Live

Atacuri împotriva politicienilor AfD din Germania, înainte de europarlamentare. Cinci persoane au fost arestate

Data publicării:
Inimi din turtă dulce cu sloganuri anti-AfD atârnă la un stand la marginea demonstrației naționale "V.O.T.Y. - Votul anului" din Frankfurt. Foto: Profimedia Images

Politicieni din formaţiunea de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) au fost atacaţi sâmbătă, incidentele fiind semnalate la Karlsruhe (sud-vest) şi Dresda (est), relatează duminică dpa, preluat de Agerpres.

Incidentele au loc în continuarea unei întregi serii de violenţe împotriva politicienilor din diferite partide aflaţi în campanie în Germania şi în ajunul alegerilor europene de duminică la care coaliţia de centru-stânga a cancelarului Olaf Scholz este de aşteptat să piardă teren, în timp ce AfD ar putea deveni al doilea cel mai puternic partid.

Doi consilieri municipali ai AfD au fost atacaţi de persoane mascate în faţa unei cafenele centrale din Karlsruhe, a indicat poliţia. În urma atacului, trei persoane au fost uşor rănite şi cinci arestate; potrivit reprezentanţilor AfD din consiliul local, atacul a venit din partea stângii radicale şi au fost implicate în total zece persoane.

Anterior sâmbătă, un reprezentant al AfD în parlamentul regional din Saxonia în vârstă de 70 de ani a fost lovit cu pumnul în faţă de un alt bărbat la un stand de informare din Dresda. Atacatorul, în vârstă de 47 de ani, a fost inculpat pentru asalt.

În cel mai grav incident din cursul violenţelor împotriva politicienilor germani înregistrate în ultimele săptămâni, un candidat social-democrat, Matthias Ecke, a fost bătut acum o lună la Dresda, necesitând spitalizare, aminteşte dpa.

În Germania, ţara cu cea mai mare populaţie a UE şi care ocupă 96 din cele 720 de locuri ale Parlamentului European, votul de duminică este primul şi singurul scrutin pe plan naţional, după alegerile federale din 2021 şi înaintea celor din 2025. Cei 65 de milioane de alegători pot vota până la ora locală 18:00 (16:00 GMT), rezultatele finale fiind aşteptate după ora 23:00.

Ultimele sondaje pentru alegerile europene arătau 15% pentru Partidul Social-Democrat al lui Scholz, mult sub cele 25,7% de la scrutinul din 2021, 15% pentru Verzi, de la 20,5% la alegerile europene din 2019, şi doar 5% pentru Partidul Liberal Democrat, cele trei fiind membre ale actualei coaliţii guvernamentale.

În fruntea preferinţelor pentru alegerile europarlamentare se află blocul opoziţiei CDU/CSU, cu circa 30%, iar AfD concurează la locul al doilea, cu 14%. Formaţiunea populistă nou creată Sahra Wagenknecht (BSW) este cotată cu circa 7%.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Incident misterios: mai multor spectatori li s-a făcut rău în timpul unui concert. Paramedicii veniți să îi ajute s-au îmbolnăvit și ei

Mai scump decât avionul, dar mai „verde”, primul tren de mare viteză care leagă Berlinul de Paris a intrat în funcțiune

Friedrich Merz, politicianul opus Angelei Merkel, care ar putea deveni noul cancelar al Germaniei

Olaf Scholz pierde votul de încredere din Parlamentul german. Rezultatul deschide calea alegerilor anticipate

Partenerii noștri