Live

Anunț despre starea de sănătate a premierului slovac Robert Fico. „Credem că acest progres va continua”

Data publicării:
Robert Fico, premierul Slovaciei. Foto: Profimedia Images

Starea de sănătate a premierului slovac Robert Fico este în „uşoară ameliorare”, a anunţat vineri spitalul unde este internat premierul. Robert Fico a fost rănit de patru gloanţe miercurea trecută, într-o tentativă de asasinat.

Spitalul precizează în cel mai recent buletin medical că starea lui Fico se menţine „stabilă cu o uşoară ameliorare”, adăugând, fără a da detalii: „Credem că acest progres va continua”, notează AFP, potrivit Agerpres.

Premierul slovac a fost rănit pe 15 mai, în timp ce se saluta cu simpatizanți ai săi după o reuniune guvernamentală organizată în oraşul Handlova din centrul Slovaciei.

El a fost supus ulterior la două intervenţii chirurgicale la Banska Bystrica (centrul Slovaciei), starea sa fiind prezentată ulterior ca stabilă, dar gravă.

Miercuri, vicepremierul Robert Kalinak a declarat presei că Fico va rămâne deocamdată la spitalul din Banska Bystrica.

„Starea lui este gravă, rănile sunt complicate. Transportul este complet în afara discuţiei pentru moment”, a spus Kalinak.

Slocavia, scindată politic

Atacatorul, identificat de media slovace ca fiind Juraj Cintula, un bărbat în vârstă de 71 de ani, a fost imediat arestat de gărzile de securitate ale premierului, iar sâmbăta trecută a fost plasat în arest preventiv pentru tentativă de omor cu premeditare.

„În cursul interogatoriului, (Cintula) a declarat că nu este de acord cu politica guvernului actual”, se arată în decizia de sâmbătă a judecătorului Roman Puchovsky, consultată de AFP.

Atacatorul îi reproşează lui Robert Fico, în special, desfiinţarea biroului procurorului special, atacurile împotriva media, oprirea ajutorului militar pentru Ucraina şi politica sa faţă de Uniunea Europeană.

Tentativa de asasinat a evidenţiat profundele divizări politice din Slovacia, unde Fico (59 de ani), aflat la al patrulea mandat de şef al guvernului - dar nu consecutiv - şi-a preluat funcţia în octombrie, după victoria partidului său Smer-SD la alegerile legislative şi după o campanie concentrată pe propuneri de pace între Rusia şi Ucraina şi încetarea ajutorului militar pentru Kiev, pusă deja în aplicare de guvern.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

După o dispută cu Zelenski, Fico va merge la Moscova să discute cu Putin

Ceartă între Zelenski și Fico: Slovacia amenință că taie livrările de curent către Kiev, dacă Ucraina oprește tranzitul gazelor rusești

Ungaria şi Slovacia au blocat sancțiunile UE împotriva Georgiei

Președintele prorus al Slovaciei susține că „pacea nu poate fi obținută fără pierderi teritoriale pentru Ucraina”

Partenerii noștri