Live

Alegeri europarlamentare 2019. Cehia: Premierul miliardar Andrej Babis, favorit în ciuda valului de contestare populară

Data publicării:
Andrej Babis Foto: GettyImages

Mişcarea populistă ANO a premierului Cehiei, miliardarul Andrej Babis, porneşte ca favorită în alegerile europarlamentare de vineri şi sâmbătă, în ciuda unui val de proteste antiguvernamentale, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Inculpat pentru presupusă fraudă cu subvenţii europene, Andrej Babis, în vârstă de 64 de ani, este vizat de asemenea de o anchetă a UE asupra unui posibil conflict de interese între activităţile sale politice şi afacerile sale.

Zeci de mii de cehi au ieşit în stradă recent pentru a-i cere demisia, dar şi pe cea a noului ministru al Justiţiei, suspectat că vrea să oprească anchetele împotriva sa.

Citiți și: Campanie inedită în Cehia: "Mi-e ruşine cu premierul meu"

ANO, care numără în prezent doar doi eurodeputaţi, ar urma să câştige alegerile europene, cu peste 25% din voturi, înaintea partidului de dreapta ODS şi a Partidului Piraţilor, fiecare creditate cu câte 14% din voturi, conform unui sondaj al Institutului Median efectuat în rândul a peste 2.100 de persoane.

„Este important pentru ANO să îşi conserve imaginea de partid victorios”, subliniază analistul politic Josef Mlejnek, de la Universitatea Charles din Praga, intervievat de AFP.

Învingător la alegerile legislative din 2017 cu aproape 30% din voturi, în special datorită sprijinului din mediului rural şi al comunităţilor sărace, ANO a format un guvern minoritar cu social-democraţii (CSSD), susţinut de comunişti (KSCM).

Numit de preşedintele eurosceptic şi prorus Milos Zeman, Andrej Babis s-a opus Bruxellesului în privinţa imigraţiei.

Andrej Babis are nevoie de o nouă victorie, din motive psihologice, spune Mlejnek, potrivit căruia un nou succes i-ar permite premierului să minimalizeze protestele.

În opinia lui Tomas Lebeda, analist la Universitatea Palacky din Olomouc, imaginea lui Babis riscă totuşi să fie afectată dacă victoria sa, general aşteptată, nu va fi suficient de convingătoare. „Unii s-ar putea întreba cât de solidă mai este poziţia sa”, afirmă el.

Campania pentru alegerile europarlamentare 2019 desfășurată de majoritatea partidelor, „bântuite” de rata de participare derizorie de 18,2% la scrutinul european din 2014, s-a axat în principal pe apărarea intereselor cehe. „Nu simţim că avem o campanie aici”, constată Mlejnek, subliniind că rata de participare va fi crucială pentru rezultat.

O participare scăzută riscă să afecteze în special partidul de extremă-dreapta antieuropean SPD, condus de deputatul Tomio Okamura, susţinător al unui 'Czexit', creditat cu 10% din intenţiile de vot.

Cehia este singura ţară din UE unde scrutinul se desfăşoară pe parcursul a două zile şi, conform tradiţiei, votul va începe vineri la 14:00 (12:00 GMT, 15:00 ora României) şi se va întrerupe la 22:00 (20:00 GMT), urmând a fi reluat sâmbătă între 08:00 şi 14:00 (06:00-12:00 GMT). 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A devenit oficial aliatul nostru împotriva României!" Anunțul făcut de presa din Kosovo, la două zile după decizia UEFA

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un vlogger a demascat mai mulți români care păcăleau turiștii cu jocul „alba-neagra” la Turnul Eiffel. „Închide camera!”

Președintele ceh a aprobat ca 60 de cetățeni să se alăture forțelor armate ucrainene

Avangarda lui Putin din Europa Centrală, aproape de extindere. Un bloc favorabil Kremlinului, o problemă majoră pentru UE

Tururile ghidate din bar în bar vor fi interzise în Praga pe timpul nopții din cauza turiștilor care se îmbată și fac scandal

Partenerii noștri