Live

Aderarea României şi a Bulgariei la Schengen, o prioritate pentru CE: „Îndeplinesc toate criteriile începând din 2011”

Data publicării:
Spațiul Schengen. Foto: Profimedia Images

Aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen rămâne o prioritate pentru Comisia Europeană, cele două ţări îndeplinind toate criteriile necesare începând din 2011, a declarat miercuri, pentru Agerpres, Anitta Hipper, purtătoare de cuvânt pentru afaceri interne a Comisiei Europene.

''Comisia Europeană rămâne în legătură strânsă cu preşedinţia Consiliului (Uniunii Europene) pentru a aborda extinderea Schengen. Comisia continuă să fie pregătită pentru a sprijini activ preşedinţia (Consiliului UE) astfel încât o decizie să poată fi luată în 2023 atât pentru România, cât şi pentru Bulgaria. Poziţia Comisiei este clară: aderarea deplină a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen rămâne o prioritate pentru Comisia Europeană. Ele îndeplinesc toate criteriile începând din 2011. Misiunile de informare din octombrie şi o misiune complementară de informare în noiembrie 2022 au consolidat disponibilitatea ambelor ţări'', a menţionat reprezentanta executivului comunitar în răspunsul la o solicitare adresată de Agerpres.

Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) se reuneşte joi pentru prima dată în mod oficial de la preluarea preşedinţiei semestriale a Consiliului UE de către Suedia. Extinderea spaţiului Schengen nu se află pe agenda acestui Consiliu JAI nici în urma reuniunii de miercuri a Comitetului reprezentanţilor permanenţi pe lângă Uniunea Europeană (COREPER), când agenda provizorie ar mai fi putut suferi schimbări.

Astfel, potrivit website-ului Consiliului UE, agenda include, la secţiunea activităţilor fără caracter legislativ, 'Situaţia generală a spaţiului Schengen' (Funcţionarea spaţiului Schengen şi viitorul politicii privind vizele) şi 'Intrarea în funcţiune a Sistemului de Informaţii Schengen (SIS) consolidat', nu însă şi aderarea României şi a Bulgariei la Schengen.

Reuniunea de joi este prima oficială a Consiliului JAI după cea din decembrie când România şi Bulgaria au înregistrat un eşec, în Schengen fiind acceptată doar Croaţia. În cazul României şi al Bulgariei nu a existat unanimitatea necesară - opoziţia a venit din partea Austriei şi a Olandei, aceasta din urmă precizând că Bulgaria nu este deocamdată pregătită pentru a intra în Schengen.

În ceea ce priveşte Austria, ea a susţinut că nu poate fi de acord cu extinderea spaţiului Schengen atât timp cât acesta, în opinia sa, nu este funcţional. Viena şi-a justificat poziţia, exprimată mai ales prin vocea ministrului de interne Gerhard Karner, prin faptul că în Austria au ajuns peste 100.000 de migranţi sau solicitanţi de azil, dintre care circa 75.000 nu fuseseră încă înregistraţi. Karner a spus că acest lucru ar trebui să se întâmple de fapt atunci când este trecută frontiera Uniunii Europene şi că mulţi dintre cei neînregistraţi ar veni prin România sau Bulgaria.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mesajul preşedintei CE Ursula von der Leyen, la 35 de ani de la Revoluţie: „Românii şi-au apărat dreptul de a-şi alege propriul destin”

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Intrarea României în Schengen. Comisia Europeană: Reintroducerea controalelor la frontierele interne este posibilă

Partenerii noștri