Live

3.000 de angajați ai sistemului sanitar din Franța au fost suspendați din funcție pentru că nu s-au vaccinat

Data publicării:
Franţa a impus vaccinarea obligatorie a personalului medical. Foto: Profimedia

Aproximativ 3.000 de angajaţi din centrele sanitare din Franţa au fost suspendaţi miercuri de la locul de muncă, în prima zi de aplicare a obligativităţii vaccinării anti-COVID-19 pentru aceste grupuri profesionale, a anunţat ministrul francez al sănătăţii, Olivier Veran, informează EFE.

Veran a precizat că multe dintre aceste suspendări „sunt doar temporare” şi că cifra reprezintă o parte minimă dintre cele 2,7 milioane de persoane pentru care vaccinarea este obligatorie dacă vor să continue să lucreze în îngrijirea persoanelor vulnerabile.

Veran a precizat că cei suspendaţi nu sunt majoritar sanitari şi că lucrează în spălătorii sau în alte în servicii adiacente centrelor sanitare.

Alături de cele 3.000 de suspendări, miercuri a fost şi o zi cu „zeci de demisii”, informează Agerpres.

Ministrul a subliniat că Franţa este „foarte departe” de cifrele de 200.000 sau 300.000 pe care unii le preconizaseră în privinţa sanitarilor care ar putea lipsi din centrele medicale sau din reşedinţele de îngrijire a vârstnicilor în urma refuzului lor de a se vaccina anti-COVID-19.

Vaccinarea obligatorie, inclusă într-o lege de urgenţă adoptată la începutul lunii august, prevede ca de la 15 septembrie grupurile profesionale vizate să demonstreze că au primit cel puţin o doză de vaccin şi să aibă schema completă până la 15 octombrie.

Aproape 95 % dintre cadrele medicale trebuiau săptămâna trecută să primească cel puţin o doză de vaccin şi 90 % din personalul reşedinţelor pentru vârstnici.

Ministrul sănătăţii a făcut de asemenea apel ca toate persoanele, care se vaccinează în fiecare an împotriva gripei (între 17 şi 18 milioane de persoane), să se prezinte pentru a primi şi a treia doză de vaccin anti-COVID-19. „Această a treia doză este necesară” deoarece aceste persoane au un sistem imunitar mai fragil, a explicat el.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciclonul Chido a devastat arhipelagul francez Mayotte: 39 de morți și peste 4.000 de răniți

Incendiu violent în apropiere de gara Saint-Lazare din Paris. Turnul Eiffel, evacuat în urma unui alt incendiu

Notre-Dame sărbătorește din nou Crăciunul. Primele slujbe după incendiul devastator din 2019

Opt condamnări în Franţa legate de uciderea unui profesor care a arătat în clasă o caricatură a Profetului Mohamed

Partenerii noștri