Live

120 de gâşte furate dintr-o fermă germană, înaintea unei sărbători în timpul căreia se consumă preparate din carnea acestei păsări

Data publicării:
O sută douăzeci de gâşte au fost furate de la o fermă din satul bavarez Schnaittenbach. Foto: Profimedia

O sută douăzeci de gâşte au fost furate de la o fermă din satul bavarez Schnaittenbach, cu puţin înainte de sărbătoarea Sfântului Martin, când, în mod tradiţional, se consumă preparate din carnea acestor păsări, a informat joi poliţia din acest land german, potrivit DPA.

Gâştele erau ţinute într-o incintă în aer liber, departe de ferma din acest sat, aflat la est de Nürnberg. Furtul gâştelor i-a adus proprietarului o pagubă de peste 20.000 de euro.

Păsările au fost furate în mai multe reprize între 26 octombrie şi 2 noiembrie.

Potrivit unei versiuni a legendei Sfântului Martin, acesta s-a ascuns într-un hambar unde iernau gâştele, însă acestea au făcut o asemenea gălăgie, încât cei care-l căutau l-au găsit.

Sărbătoarea Sfântului Martin, cunoscută şi sub numele de „Martinmas”, este celebrată pe 11 noiembrie, potrivit Agerpres.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bonusurile și salariile managerilor de la Volkswagen vor fi reduse în următorii ani (presă)

Guvernul Germaniei promite o anchetă rapidă a erorilor în prevenirea atentatului de la Magdeburg. Suspectul e acuzat de crimă

Fericit după ce a moștenit o sumă mare de bani, un om fără adăpost din Germania s-a îmbătat și a pierdut „averea”. Cum a recuperat-o

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Partenerii noștri