Live

Live Text Rușii bombardează orașul natal al lui Zelenski. Propaganda rusă spune că e „foc de artificii” de ziua lui Medvedev

Data actualizării: Data publicării:
Volodimir Zelenski a ridicat steagul Ucrainei la Izium, oraș eliberat de armata ucraineană. FOTO: Facebook

Teritoriul eliberat de sub ocupația rusă crește cu mii de kilometri pătrați, de la o zi la alta, potrivit declarațiilor oficialilor de la Kiev. Astăzi vorbim despre 8.000 de kilometri pătrați, de la 6.000 cât fuseseră anunțați ieri. Președintele Volodimir Zelenski spune că Ucraina are controlul deplin asupra a 4.000 de kilometri pătrați de teritoriu care fusese ocupat de Rusia, iar pe o suprafață similară au loc acțiuni de stabilizare a situației. Întrebat dacă Ucraina a atins un punct de cotitură în războiul care a început acum șase luni, președintele SUA Joe Biden a răspuns că este greu de spus.

Live Textul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina poate fi urmărit AICI 

Putin şi Guterres au discutat despre exportul de cereale

ACTUALIZARE 23:36 Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat miercuri, într-o discuţie prin telefon cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, că cerealele ucrainene ar trebui să ajungă „cu prioritate” în ţările care au cel mai mult nevoie de ele, transmite AFP.

Declaraţia intervine în contextul în care Moscova contestă tot mai mult două acorduri încheiate în iulie la Istanbul, care permit exportul de grâu şi de porumb din Ucraina, dar şi, în teorie, exporturile Moscovei care au fost afectate de sancţiunile occidentale. Kremlinul afirmă că majoritatea produselor alimentare ucrainene se îndreaptă spre ţările europene - ceea ce Kievul dezminte - şi se plânge de obstacole la exporturile de cereale şi îngrăşăminte ruseşti.

Orașul ucrainean Krivoi Rog riscă să fie înghițit de ape

ACTUALIZARE 23:33 Nivelul apelor a început să crească accelerat în orașul ucrainean Krivoi Rog, ca urmare a unor lovituri de rachetă date de invadatorii ruși, relatează Sky News.

Conform oficialilor ucraineni, opt rachete de croazieră au lovit infrastructura hidraulică din oraș, inclusiv un baraj. Anton Gherașcenko, consilier al ministrului ucrainean de interne, a publicat un clip video pe rețelele sociale în care un mic pod este luat de ape.

Ţările UE prelungesc sancţiunile împotriva Rusiei. Ungaria nu s-a opus

ACTUALIZARE 23:30 Ungaria s-a abţinut miercuri de la blocarea prelungirii sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană împotriva Rusiei, după ce a pus sub semnul întrebării necesitatea reînnoirii lor săptămâna trecută.

Procedura oficială de reînnoire a sancţiunilor pentru încă şase luni a fost finalizată la timp, a declarat un purtător de cuvânt al Preşedinţiei cehe a Consiliului UE.

Prelungirea este oficială odată ce decizia este publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, relatează DPA, citată de Agerpres.

Sancţiunile sunt considerate o măsură temporară şi trebuie reînnoite periodic. Dacă Ungaria ar fi blocat prelungirea, ele ar fi expirat săptămâna aceasta.

Militarii ruși au revenit în două localități din care fugiseră cu câteva zile înainte

ACTUALIZARE 19:45 Militarii ruși au revenit în Kreminna, un oraș din regiunea Lugansk, care era „complet părăsit” ieri, și au dărâmat steagurile ucrainene pe care partizanii le-au ridicat pe clădirile din localitate, a declarat Serhiy Hadai, guvernatorul regiunii. Ocupanții fugiseră de acolo, chiar dacă armata ucraineană nu a ajuns în zonă.

O situație similară s-a întâmplat și în Svatove. Trupele ruse au plecat de acolo, dar s-au întors după ceva timp, a spus Hadai. De asemenea, trupele ruse au părăsit și Starobilsk, un alt oraș din regiunea Lugansk, dar până acum nu au revenit acolo.

„Așteptăm doar... armata (ucraineană)”, a spus Hadai pe Telegram.

Ca și în alte părți ale regiunii Lugansk, trupele ruse au întrerupt internetul mobil în Kerminna și în alte teritorii ocupate „pentru ca oamenii să nu ne poată transmite informații”, a spus Hadai.

Hadai a avertizat că teritoriile ocupate se confruntă cu o penurie de combustibil din cauza exodului pe scară largă al ocupanților și colaboratorilor ruși.

Rachete rusești lovesc Krivoi Rog, orașul natal al președintelui Zelenski

ACTUALITATE 19:30 Rachetele rusești lovesc Krivoi Rog, orașul natal al președintelui Zelenski, situat în regiunea Dnipropetrovsk din sud-estul Ucrainei, a declarat Oleksandr Vilkul, șeful administrației militare a orașului.

„Suntem cu toții în adăposturi! Încă o lansare de rachete în direcția noastră”, a postat Vilkul pe Telegram.

Ucraina a eliberat peste 300 de localități, de la declanșarea contraofensivei din est

ACTUALIZARE 14:30 Forțele armate ale Ucrainei au eliberat peste 300 de localități de la lansarea contraofensivei în regiunea Harkov, pe 6 septembrie, scrie The Kiyv Independent. 

Volodimir Zelenski a ridicat steagul Ucrainei la Izium, oraș eliberat în weekend 

ACTUALIZARE 13.50. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a mers în regiunea Harkov, unde a participat la ceremonia de ridicare a drapelului Ucrainei în orașul Izium, care a fost eliberat de armata ucraineană de invadatorii ruși.

Ceremonia a avut loc în piața centrală a orașului în prezența militarilor ucraineni. În timpul ridicării drapelului a fost intonat imnul național.

„Vreau să vă mulțumesc pentru că ne-ați păstrat oamenii, inimile, copiii și viitorul”, le-a spus Zelenski militarilor săi.

„Ultimele luni au fost extrem de dificile pentru voi. Prin urmare, vă rog foarte mult: aveți grijă de voi, pentru că sunteți cel mai valoros lucru pe care îl avem”, le-a mai spus președintele.

Zelenski a subliniat că niciun invadator nu va putea cuceri inimile ucrainenilor.

„Înainte, când ridicam privirea, căutam mereu cerul albastru, soarele. Și astăzi noi, și mai ales oamenii din teritoriile ocupate temporar, privind în sus, căutăm un singur lucru - steagul statului nostru. Asta înseamnă că eroii sunt aici. Aceasta înseamnă că inamicul a plecat, a fugit”, a spus Volodimir Zelenski.

Cei prezenți au ținut un moment de reculegere în memoria soldaților ucraineni care au murit în război.

Ursula von der Leyen merge la Kiev, unde va discuta cu Zelenski despre integrarea Ucrainei pe piața unică a UE

ACTUALIZARE 13.20 Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat miercuri că se va deplasa la Kiev în cursul zilei de miercuri, informează dpa. 

Von der Leyen a făcut acest anunţ în discursul privind starea UE susţinut în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, în prezenţa Primei Doamne a Ucrainei, Olena Zelenska.

Preşedinta CE a precizat că la Kiev va discuta cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski despre integrarea Ucrainei pe piaţa unică a UE. Piaţa unică europeană garantează circulaţia liberă a mărfurilor, capitalurilor, serviciilor şi persoanelor, potrivit Agerpres.

Reuters: Putin a refuzat un acord de pace cu Ucraina negociat de consilierul său la începutul războiului 

ACTUALIZARE 12.20 Vladimir Putin a refuzat un acord provizoriu cu Kievul la care s-a ajuns în urma negocierilor organizate la începutul războiului între cele două părți și care i-ar fi satisfăcut dorința ca Ucraina să rămână în afara alianței NATO, optând în schimb să continue operațiunile militare, potrivit unor surse apropiate de Kremlin, informează Reuters.

Negociatorul-șef al Kremlinului la discuțiile cu Kievul, Dmitri Kozak, un rus născut în Ucraina, i-a spus lui Putin că înțelegerea la care a ajuns cu negociatorii ucraineni elimină nevoia ca Rusia să ocupe țara vecină, potrivit surselor.

Putin a afirmat de mai multe ori înainte de a-și trimite trupele în Ucraina că infrastructura militară a NATO se apropie încetul cu încetul de granițele Rusiei pe măsură ce acceptă tot mai mulți membri noi din Europa de Est și că alianța se pregătește să aducă și Ucraina în orbita sa. Putin a declarat în public că expansiunea NATO reprezintă un pericol existențial pentru Rusia și că de aceea trebuie să reacționeze.

Citește continuarea AICI

Putin are nevoie de ajutorul lui Xi Jinping mai mult ca oricând după eșecurile sale în Ucraina

ACTUALIZARE 09:30 Liderul Chinei Xi Jinping și Vladimir Putin vor discuta despre războiul din Ucraina și despre alte „subiecte internaționale și regionale” la întâlnirea lor de la sfârșitul acestei săptămâni, a transmis Kremlinul, scrie BBC.

Experții spun că Rusia are nevoie de ajutorul Chinei mai mult ca oricând după eșecurile din Ucraina. Xi Jinping și Vladimir Putin se vor întâlni în Uzbekistan la un summit care va arăta o „alternativă” la lumea occidentală, a spus Kremlinul.

Este prima călătorie în străinătate a liderului Chinei de la începutul pandemiei, într-o perioadă în care vrea un al treilea mandat. Xi își începe miercuri călătoria de trei zile în Kazahstan, iar joi se va întâlni cu Vladimir Putin la Summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai (SCO) de la Samarkand, care se va desfășura în perioada 15-16 septembrie.

Putin se va întâlni și cu alți lideri, inclusiv cu cei din India, Pakistan, Turcia și Iran - dar întâlnirea sa cu liderul Chinei „este de o importanță deosebită”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Yuri Ushakov, potrivit BBC. Ushakov a subliniat că summitul are loc „pe fondul unor schimbări politice la scară largă”.

Citește continuarea AICI

Planul Ucrainei odată ce războiul cu Rusia se va încheia 

ACTUALIZARE 09:20 Guvernul de la Kiev a prezentat marţi garanţiile de securitate pe care le consideră necesare pentru Ucraina odată ce războiul cu Rusia se va fi încheiat, relatează DPA, citată de Agerpres.

Planul, care a fost prezentat de Andrii Iermak, şeful de cabinet al preşedintelui ucrainean, şi de Anders Fogh Rasmussen, fost secretar general al NATO, include echipamentul şi pregătirea solicitate de către armata ucraineană de la aliaţii occidentali pentru ca Ucraina să se asigure că îşi poate apăra suveranitatea în viitor. Printre altele, planul propune ca mai multe state europene şi SUA, Canada, Australia şi Turcia să garanteze securitatea Ucrainei şi ca această ţară să-şi continue eforturile în vederea aderării sale la Alianţa Nord-Atlantică.

Deşi la începutul invaziei ruse Ucraina afirma că, în schimbul unei încetări a focului, este pregătită să nu pună în aplicare mandatul constituţional de aderare la NATO, în prezent Kievul declară că este interesat exclusiv de un statut de membru cu drepturi depline al Alianţei, mai degrabă decât de garanţii de securitate evazive.

Citește continuarea AICI

SUA vor anunța un nou ajutor militar în următoarele zile

ACTUALIZARE 09:00 Statele Unite constată „o schimbare de dinamică din partea forţelor armate ucrainene”, angajate într-o contraofensivă fulgerătoare, şi vor anunţa un nou ajutor militar „în zilele următoare”, a declarat, marţi, un purtător de cuvânt al Casei Albe.

„Îl las pe preşedintele Zelenski (...) să decidă dacă are impresia că a ajuns la un punct de cotitură pe plan militar, dar clar, cel puţin în Donbas, există o dinamică”, a mai spus John Kirby, coordonatorul pentru comunicaţii strategice al Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă.

„Vom continua să-l sprijinim”, a spus el, adăugând: „Suntem în strâns contact cu ucrainenii, vorbim cu ei în fiecare zi”.

Avertizând în acelaşi timp: „Este război, iar războiul este imprevizibil”.

„O mare parte din echipamentele pe care le-am livrat în ultimele săptămâni şi luni s-au dovedit importante şi eficient în capacitatea ucrainenilor de a trece la ofensivă”, a adăugat John Kirby.

„Veţi vedea o altă componentă de asistenţă militară în următoarele zile”, a promis el, conform Agerpres.

Putin s-ar fi retras la Soci

ACTUALIZARE 8.40 Vladimir Putin ar fi plecat din Moscova. S-ar fi dus la reședința sa de la Soci, pe malul Mării Negre, în timp ce apropiații săi și propagandiștii de la televiziunile ruse susțin să situația este sub control și că alții sunt de vină pentru dezastrul din Ucraina. 

Președintele Rusiei a dispărut de câteva zile. Întrebat unde e președintele, purtătorul lui de cuvânt, Dmitri Peskov, a fost evaziv. A spus doar că președintele este în legătură permanentă cu generalii de pe front și că rușii sunt alături de Putin. Dar un semn clar că la Moscova lucrurile sunt tulburi a fost dat de Patriarhul Kiril. A cerut rușilor să se roage pentru Putin și pentru armată, că este un moment dificil.

Soldații ruși au fugit din Harkov pe biciclete, deghizați în ucraineni (The Washington Post)

ACTUALIZARE 8.30 La câteva ore după ce soldații ucraineni au eliberat localități din Harkov, rușii au încercat să fugă cât mai repede. Fiecare cum a putut. Unii s-au deghizat în ucraineni și au fugit pe bicicletele pe care le-au furat de la localnici, scrie The Washington Post.

În câteva ore, soldații ruși au fugit cu toții din Zaliznichne, un sat la est de Harkov, după un atac puternic al soldaților ucrainenilor care i-au luat prin surprindere prin amploare. Localnicii au povestit uimiți cum rușii au aruncat puștile și au lăsat în urma lor lăzi cu muniție și vehicule incendiate, inclusiv un tanc rusesc încărcat pe o platformă. S-a întâmplat chiar într-un moment în care primii anchetatori soseau la Harkov pentru a ridica trupurile civililor împușcați de ruși, unele rămase acolo de luni de zile.

„Nu pot să cred că am trecut prin așa ceva în secolul XXI”, povestește Olena Matvienko plângând. Oamenii au spus că rușii erau atât de speriați, încât au fugit încă din zori. Cei care au rămas blocați erau disperați. Localnicii au povestit că i-au auzit implorându-i pe comandanții unităților din care făceau parte să vină să îi ia de acolo.

Citește continuarea AICI

CNN: Dezastrul de la Harkov al armatei ruse este cea mai mare provocare cu care s-a confruntat Putin de când conduce Rusia

ACTUALIZARE 8.10. Vladimir Putin și-a cultivat timp de mai mult de două decenii imaginea politică de conducător puternic și strateg care este în stare să îi fenteze pe liderii din Occident și să restaureze gloria Rusiei de altădată, scrie CNN. Dar acea imagine atent fabricată a fost serios avariată în ultimele zile, după ce contraofensiva fulgerătoare a armatei ucrainene în estul țării a expus deficiențele majore din planurile Moscovei și a forțat trupele ruse să se retragă în masă cu mult în spatele liniei frontului.

Moscova a încercat să descrie marea fugă din regiunea Harkov drept o „regrupare” a trupelor, dar faptul că armata rusă a ajuns ținta atacurilor unui număr mare de loialiști de rang înalt ai Kremlinului, printre care se numără și liderul cecen Ramzan Kadîrov, arată cât de prost merge războiul pentru Rusia.

Rușii au făcut mai mulți pași greșiți în conflictul din Ucraina, ca de exemplu când au pierdut nava-amiral „Moscova” a flotei ruse din Marea Neagră sau când au fost nevoiți să se retragă din regiunile din jurul Kievului, dar situația din prezent ar putea reprezenta o problemă mult mai mare pentru Putin. „Retragerea din Kiev a fost descrisă ca un gest de bunăvoință, ceva ce au fost nevoiți să facă pentru a salva civilii”, a spus analistul politic rus Anton Barbașin pentru CNN.

„Propaganda s-a concentrat mereu asupra regiunii Donbas ca obiectiv principal”, dar odată cu retragerea forțelor ruse din regiunea Harkov, ar fi mult mai greu de explicat un avans și mai pronunțat al ucrainenilor.

Citește continuarea AICI

ACTUALIZARE 7.50 "Am analizat în detaliu situaţia din teritoriul eliberat al statului nostru. Deocamdată, măsurile de stabilizare au fost finalizate în regiuni cu o suprafaţă totală de peste 4.000 de kilometri pătraţi. Stabilizarea continuă şi pe alt teritoriu eliberat de aproximativ aceeaşi dimensiune.

Sunt depistaţi ocupanţi şi grupuri de sabotaj, colaboratori sunt reţinuţi şi securitatea deplină este restabilită. Poliţiştii de frontieră au sarcina de a proteja frontiera de stat în teritoriul eliberat. Încă o dată, le mulţumesc tuturor luptătorilor noştri care au asigurat o înfrângere atât de mare şi rapidă a invadatorilor de pe teritoriul regiunii Harkov!", a declarat Zelenski.

Președintele Ucrainei a afirmat că este important ca viaţa să revină la normal în regiunile recucerite: "De exemplu, în Balakliya, în Hrakove, a început deja plata pensiilor pentru ultimele cinci luni, perioada în care pur şi simplu nu puteam face plăţi din cauza ocupaţiei. Şi toţi pensionarii ucraineni din teritoriul eliberat îşi vor primi banii. Ucraina îşi îndeplineşte întotdeauna obligaţiile sociale faţă de oameni".

Ultimele progrese înregistrate de Ucraina pe fronturile de sud şi est au adus speranţă campaniei de recuperare a teritoriilor ocupate de ruşi.

Întrebat dacă Ucraina a atins un punct de cotitură în războiul care a început acum șase luni, președintele SUA Joe Biden a răspuns că este greu de spus.

„Este clar că ucrainenii au făcut progrese semnificative. Dar cred că este cale lungă”, a declarat Joe Biden.

Trupele ruse şi-au părăsit poziţiile defensive, în special în şi în jurul Harkovului, al doilea oraş ca mărime din Ucraina.

De când Moscova și-a abandonat sâmbătă principalul bastion din nord-est, marcând cea mai mare înfrângere din primele zile ale războiului, trupele ucrainene au recucerit zeci de orașe.

Ministrul adjunct al apărării din Ucraina, Hanna Malyar, a declarat că 150.000 de oameni au fost eliberați de sub ocupația rusă în zonă.

Însă, forțele ruse controlează încă aproximativ o cincime din Ucraina în sud și est, dar Kievul este acum în ofensivă în ambele zone.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Cum arată și ce știe să facă Wolly, sistemul ucrainean telecomandat cu termoviziune și țintire automată

Partenerii noștri