Live

Ucraina revendică un atac cu rachete asupra unei baze aeriene ruse din Crimeea

Data publicării:
Foto: Profimedia

Ucraina a anunțat, vineri, că forţele sale au efectuat o lovitură cu rachete asupra unui aerodrom militar rusesc din Crimeea care a fost folosit pentru atacuri cu rază lungă de acţiune împotriva sa. Aeasta e cea mai recentă dintr-o serie de lovituri date armatei ruse în peninsula ocupată, scrie Reuters.

În ultimele luni, Ucraina a intensificat atacurile cu rază lungă de acţiune asupra Crimeei şi afirmă că Flota rusă a Mării Negre, care îşi are cartierul general la Sevastopol, a fost nevoită să îşi mute navele de luptă în porturi mai sigure, în altă parte.

Statul Major al armatei ucrainene a declarat, într-un comunicat, că aerodromul rusesc Saki din vestul Crimeei a fost cea mai recentă ţintă care a fost lovită de forţele sale şi că evaluează consecinţele.

„Acesta este unul dintre aerodromurile operaţionale pe care Rusia le utilizează pentru a controla spaţiul aerian, în special în Marea Neagră, şi pentru a lansa lovituri aeriene pe teritoriul ucrainean”, a afirmat acesta, potrivit Reuters, preluat de News.ro.

Declaraţia nu precizeză ce armă a fost utilizată, dar spune că atacul a fost efectuat de forţele de rachete ale Ucrainei, alături de alte contingente.

Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Ministerului rus al Apărării sau a oficialilor locali instalaţi de Moscova.

La aproape doi ani şi jumătate de la invazia la scară largă a Rusiei, Ucraina susţine că a lovit în ultimele luni o serie de sisteme ruseşti de apărare aeriană desfăşurate în Crimeea, cum ar fi unităţile de rachete S-300 şi S-400.

Marţi, Ucraina a declarat că a avariat semnificativ ultimul feribot de marfă al Moscovei, capabil să transporte vagoane de cale ferată din regiunea rusă Krasnodar în Crimeea, ceea ce reprezintă un eşec pentru rutele ruseşti de aprovizionare a peninsulei. Kievul a declarat că feribotul a fost utilizat în scopuri militare.

Marina ucraineană a declarat, de asemenea, că atacul a forţat Rusia să îşi retragă toate navele de război din Marea Azov.

Ucraina susţine că a distrus sau avariat 27 de nave de război ruseşti în Marea Neagră şi în apropierea Crimeei de când a început războiul. Purtătorul de cuvânt al marinei ucrainene a declarat la începutul acestei luni că ultima navă de patrulare a Rusiei a fost observată părăsind peninsula.

Editor : Ana Petrescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Românii din Cernăuți cer ajutorul Executivului de la București, pe fondul modificărilor din sistemul de învăţământ ucrainean

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

Avertisment al unui grup de analize militare apropiat Kievului: Rușii sunt pe cale să încercuiască trupe ucrainene în Donețk

Pedeapsa uriașă primită de un bărbat din Siberia, după ce a încercat să otrăvească soldați ruși mobilizați să lupte în Ucraina 

Partenerii noștri