Live

Ucraina folosește drone făcute din carton și cauciuc, aproape imposibil de localizat de radare (presă)

Data actualizării: Data publicării:
Dronă UJ 22 în timpul testelor. Foto: Profimedia

Ucraina a folosit în loviturile de sâmbăta trecută asupra aeroportului Kursk din vestul Rusiei un tip nou de drone, mai greu de detectat, fabricate din carton și cauciuc, scrie presa de la Kiev.

Partea militară a aeroportului Kursk a fost atacată cu 16 drone confecţionate din carton, dificil de localizat de radarele apărării antiaeriene, arată surse din serviciul ucrainean de informaţii SBU, citate de presa ucraineană, potrivit dpa și Agerpres.

Reuters nu a fost în măsură să confirme independent ştirea respectivă.

Autorităţile ruse au confirmat că apărarea antiaeriană a deschis focul asupra unor drone inamice, însă nu a dat date despre distrugerea unor aeronave sau a altor echipamente militare de pe aeroport. Nici imaginile din satelit obţinute luni nu au clarificat situaţia.

Conform presei ucrainene, Kievul dispune de drone uşoare din carton şi benzi de cauciuc, produse în primăvara aceasta de o firmă australiană.

Dronele ucrainene au lovit de mai multe ori cu succes în ultimele zile ţinte de pe teritoriul Rusiei, unele la distanţe mari de frontieră.

Ucraina rezistă de un an şi jumătate invaziei de mare amploare a forţelor ruse, beneficiind de ajutoare din partea Occidentului. Kievul încearcă tot mai mult să compenseze inferioritatea aviaţiei de vânătoare şi a rachetelor cu ajutorul dronelor, inclusiv de producţie proprie.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

Două aeroporturi de lângă Moscova, închise din cauza atacurilor ucrainene. O clădire rezidențială, lovită de o dronă

Ce argumente ar putea folosi Trump ca să îl convingă pe Putin să oprească războiul. Expert: E imposibilă o pace în 24 de ore

Partenerii noștri