Ucraina: 57 de copii au fost răniţi şi doi au fost ucişi în atacurile ruşilor din luna august
Nu mai puțin de 57 de copii ucraineni au fost răniţi, iar alţi doi au fost ucişi în urma atacurilor lansate de ruşi în luna august, relatează Ukrinform, preluat de News.ro.
Centrul Ştiinţific şi Practic Ucrainean de Asistenţă Medicală de Urgenţă şi Medicină a Dezastrelor din cadrul Ministerului Sănătăţii din Ucraina a anunţat bilanţul pe Facebook.
Potrivit datelor centrului, în august 2024, 1.609 persoane au fost rănite în atacuri mortale, inclusiv 57 de copii.
Un total de 58 de persoane au fost ucise, inclusiv doi copii. „Aceste vieţi mici, nevinovate, distruse de război, lasă răni nevindecate în conştiinţa noastră colectivă şi sunt o amintire a unei tragedii incomensurabile pe care nu o vom uita niciodată”, se arată în mesajul agenţiei.
Centrul a subliniat că echipele de asistenţă medicală de urgenţă fac tot posibilul pentru a salva vieţile oamenilor.
„Este dificil să găsim cuvinte pentru a descrie sacrificiul incredibil şi neînfricarea echipelor medicale de urgenţă. Ei îşi dau viaţa pentru a-i salva pe alţii, chiar şi atunci când moartea şi distrugerea îi înconjoară din toate părţile”, a precizat Centrul.
Potrivit Biroului Procurorului General al Ucrainei, peste 1 528 de copii au fost răniţi ca urmare a războiului ruso-ucrainean.
Editor : S.S.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News