Live

Trump apără comentariile făcute de JD Vance despre femeile fără copii: Încerca să arate cât de mult prețuiește viața de familie

Data publicării:
Donald Trump. Foto: Shutterstock

Donald Trump, fostul preşedinte al SUA care candidează din nou în cursa pentru Casa Albă din partea Partidului Republican, a justificat luni unele comentarii făcute de partenerul său de campanie, JD Vance, la adresa femeilor care nu au copii.

Afirmaţiile lui Vance s-au răspândit în mediile sociale şi au devenit o problemă în campania electorală pentru Casa Albă, transmite Reuters, potrivit Agerpres. 

În 2021, senatorul din Ohio, care este acum partener politic al lui Trump, a criticat-o pe vicepreşedinta Kamala Harris, incluzând-o alături de alte reprezentante ale Partidului Democrat într-un grup la care s-a referit ca fiind „o grămadă de femei fără copii, doamne cu pisici, care se simt mizerabil pentru vieţile lor şi alegerile pe care le-au făcut”.

Actrița americană Jennifer Aniston a adus mai multre critici la adresa comentariilor făcute de JD Vance, ceea ce a dus la un val de reacții în mediul online: „Chiar nu-mi vine să cred că aşa ceva vine din partea unui potenţial vicepreședinte al Statelor Unite”.

Kamala Harris candidează acum împotriva lui Trump, după ce preşedintele Joe Biden a renunţat la încercarea de a obţine un nou mandat şi s-a retras din cursa electorală. Ea nu a fost încă nominalizată oficial de Partidul Democrat, dar acest pas este foarte probabil, menţionează Reuters.

Unii strategi politici au avertizat că republicanii ar putea pierde voturi din cauza comentariilor lui Vance, în competiţia care se anunţă strânsă şi care ar putea fi decisă de numai câteva mii de alegători din foarte puţine state.

Într-un interviu pentru televiziunea Fox News, Trump a afirmat că nu îi apreciază mai mult pe familişti decât pe alţi oameni: „Ştiţi, fie dai de persoana potrivită, fie nu dai de nimeni. Dar eşti la fel de bun, în multe cazuri chiar mult mai bun decât o persoană aflată într-o situaţie familială". El a explicat că Vance, care a avut o copilărie grea în statul Ohio, fiind crescut de bunică, încerca pur şi simplu să arate cât de mult preţuieşte viaţa de familie.

„A crescut într-o situaţie familială foarte interesantă şi simte că familia e un lucru bun. Şi nu cred că e ceva greşit să spună asta", a justificat Trump poziţia lui Vance.

Harris este mama vitregă a celor doi copii ai soţului ei, avocatul Doug Emhoff. Fosta soţie a acestuia a apreciat că atacurile de genul celor lansate de Vance sunt „nefondate" şi a descris-o pe politiciană ca pe un părinte adoptiv „iubitor, grijuliu şi  protector".

Trump nu a clarificat nici în interviul pentru Fox News dacă intenţionează să participa la o dezbatere cu Harris în 10 septembrie, dată la care era programată anterior o confruntare cu Biden. „Probabil că până la urmă voi dezbate. Dar pot aduce argumente şi pentru a nu face asta", a spus el.

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia este probabil în spatele otrăvirii fostului președinte ucrainean Iușcenko, arată documente declasificate ale serviciilor SUA

Adevărul despre fluorul din apă, sare și pasta de dinți: Una dintre cele mai mari realizări din domeniul sănătății sau otravă?

Mark Rutte l-a vizitat pe Donald Trump în Florida. Mesajul scurt postat de purtătoarea de cuvânt a NATO după întâlnire

Averea lui Elon Musk a ajuns aproape cât PIB-ul României, după ce Trump a câștigat alegerile din SUA

Partenerii noștri