Live

Trump a spus, în privat, că va obliga Ucraina să cedeze Crimeea și Donbas dacă redevine președinte

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump s-a lăudat că ar putea încheia războiul din Ucraina „în 24 de ore”. Foto: Profimedia Images

Donald Trump, fost președinte al Statelor Unite și actual candidat pentru un nou mandat, ar fi declarat în privat că dacă va reveni la Casa Albă va pune presiune pe Ucraina să cedeze Crimeea și Donbasul Rusiei pentru a obține pacea, relatat The Washington Post, duminică, citând surse, conform The Kyiv Independent.

Anterior, fostul președinte, un cunoscut admirator al dictatorului Vladimir Putin, spunea că ar putea să încheie războiul din Ucraina „în 24 de ore” dacă ar fi la Casa Albă, fără să ofere, însă, vreun detaliu referitor la cum ar face acest lucru.

Trump ar mai fi spus și că el este de părere că și Rusia dar și Ucraina vor „să se scoată din război, vor o cale de ieșire” și a susținut că „ucrainenii din teritoriile ocupate ar fi de acord să rămână parte a Rusiei”.

Rusia a invadat Crimeea și Donbasul în 2014 și au proclamat tot atunci anexarea peninsulei ucrainene. După invazia la scară largă din 2022, Putin a anunțat și anexarea altor patru regiuni ucrainene din sudul țării – Zaporojie, Kherson, Donețk și Luhansk.

„Pare că Donald Trump a avut deja la dispoziție aceste 24 de ore când era președinte. Eram în război și atunci, nu era o invazie la scară largă, dar eram în război și mă gândesc că avea timp la dispoziție, dar se pare că a avut alte priorități”, a declarat Volodimir Zelenski într-un interviu în iunie anul trecut.

Ucraina și-a anunțat propunerea pentru un plan de pace la summit-ul G20 din noiembrie 22 – el include retragerea imediată a trupelor ruse din Ucraina, stabilirea unui tribunal special care să judece crimele de război ale statului agresor, eliberarea tuturor prizonierilor de război și a ucrainenilor deportați și prevenirea ecocidului.

În prezent, ajutorul pentru Ucraina este blocat în Congresul american de trumpiștii pro-Putin, îndemnați la această acțiune chiar de fostul președinte. Trump a fost acuzat, în trecut, că a câștigat alegerile din 2016 cu ajutorul rușilor, însă nu au fost găsite dovezi concludente în acest sens.

În mai, Trump a spus că nu se va angaja la a furniza Ucrainei ajutoare militare de apărare dacă va câștiga alegerile din 2024.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un soldat nord-coreean a fost capturat de forțele ucrainene, anunță Seulul. Care este situația pe front

Armata ucraineană a început testarea posturilor de comandă mobile pentru unitățile de drone

Nord-coreenii mor pe capete în războiul lui Putin: au probleme de aprovizionare și au rămas și fără apă, spun spionii Kievului

Preşedintele panamez respinge „orice amestec” chinez şi orice negocieri cu privire la Canalul Panama cu Donald Trump

Partenerii noștri