Live

Trafic dat peste cap la aeroportul din Bruxelles. Sunt estimate întârzieri uriașe

Data publicării:
Traficul pe aeroportul Bruxelles, dat peste cap din cauza unei greve Foto: Profimedia Images

Toți pasagerii care urmează să plece luni de pe aeroportul Zaventem din Bruxelles au fost anunțați că vor avea zborurile modificate sau anulate. Aproape tot personalul de la securitate a anunțat că va intra în grevă, ceea ce înseamnă că nici controlul pasagerilor și nici cel al bagajelor nu va putea fi făcut.

Sunt estimate întârzieri uriașe - de până la opt ore.

Călătorii care nu-și pot anula zborurile sunt sfătuiți să vină doar cu bagaje de mână și să fie atenți la schimbări de ultimă oră.

O companie aeriană belgiană a anulat deja jumătate dintre zboruri, iar un tur-operator german a mutat inclusiv zboruri transatlantice pe aeroporturi mai mici din jurul Bruxelles.

Specialiștii avertizau la începutul acestei luni că în vara lui 2022, prima de relativă normalitate după pandemie, transportul - în special cel aerian - va deveni un coșmar, din mai multe motive, dar cauza principală va fi legată de personalul companiilor. Zilele trecute, de pildă, a fost haos pe aeroportul Heathrow din Londra, unul dintre cele mai mari din Europa. Mormane de bagaje au rămas în fața unuia dintre terminale, pentru că nu erau suficienți angajați care să le manevreze.

Citiți și: ANPC: Turiştii pot solicita până la 600 de euro despăgubire pentru un zbor anulat

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Perioada Sărbătorilor aglomerează aeroporturile. Care sunt drepturile pasagerilor în cazul unui zbor anulat sau care are întârziere

Două aeroporturi de lângă Moscova, închise din cauza atacurilor ucrainene. O clădire rezidențială, lovită de o dronă

Viktor Orban: Grupul politic Patrioți pentru Europa va schimba tot la Bruxelles, cum a făcut Donald Trump în SUA

China va avea cel mai mare aeroport din lume construit pe o insulă artificială 

Partenerii noștri