Live

Torturat de ruși, împușcat în față, îngropat de viu și totuși supraviețuitor. Incredibila poveste a unui ucrainean

Data actualizării: Data publicării:
Torturat de ruși, împușcat în față, îngropat de viu și totuși supraviețuitor. Incredibila poveste a unui ucrainean. FOTO: CNN

Pe marginea unui drum din Cernihiv, un ucrainean arată un mormânt nemarcat în care el și doi frați ai lui au fost îngropați de ruși după ce au fost împușcați. Nicola Kulichenko este singurul supraviețuitor și spune că probabil i s-a dat o șansă să trăiască, să înșele moartea, tocmai pentru ca lumea să afle ororile prin care trec ucrainenii de când a început războiul.

"Este ca și cum ai fi înviat", a povestit pentru CNN Nikola, în vârstă de 33 de ani.

Până în 18 martie, viața familiei Kulichenko nu se schimbase foarte mult chiar dacă rușii ocupaseră satul Dovzhyk. Abia când un convoi al lor a fost bombardat, soldații ruși au plecat în căutarea celor responsabili. Au ajuns la casa din lemn unde locuiau Nikola cu cei doi frați ai lui, Yevhen și Dmitro, împreună cu sora lor, Irina. Femeia nu era acasă în ziua aceea.

Trei soldați le-au spus fraților să îngenuncheze în curtea din față, în timp ce perchezitionau casa căutând un indiciu care să le arate cine le-ar fi atacat convoiul. După ce au găsit medaliile militare al bunicului și geanta militară a lui Yevhen, în vârstă de 30 de ani, care fusese parașutist, soldații au fost convinși că frații au ceva de ascuns.

Nikola, Yevhen și Dmytro au fost duși într-un subsol unde au fost interogați timp de trei zile. Nikola a sperat că rușii îi vor elibera, dar în a patra zi, situația s-a schimbat.

"M-au bătut pe tot corpul cu o bară de metal și mi-au băgat țeava unei arme în gură", a spus el.

Întâi a căzut Dmitro, apoi Yevhen

Împreună cu frații săi, Nikola a fost torturat până și-a pierdut cunoștința. Bărbații au fost legați la ochi, iar mâinile și picioarele le-au fost legate cu bandă adezivă. Cinci soldați ruși i-au dus cu un vehicul militar pe un teren pustiu, au fost puși să îngenuncheze, legați la ochi, în timp ce lângă ei săpau o groapă, a spus Nikola.

Mai întâi, a spus el, a auzit o împușcătură în spatele lui, iar Dmitro, în vârstă de 36 de ani, cel mai mare dintre cei trei frați, a căzut la pământ. Apoi, l-a simțit pe Yevhen, cel mai tânăr, căzând lângă el.

"Mă gândeam că eu sunt următorul", a spus el. Dar glonțul i-a intrat prin obraz și a ieșit pe lângă urechea dreaptă. Știa că singura lui speranță să supraviețuiască era să facă pe mortul. Soldații au împins în groapa săpată trupurile celor trei frați, le-au acoperit cu pământ și au plecat, a povestit Nikola.

Nici acum nu știe cât timp a stat îngropat de viu, cu mâinile și picioarele încă legate. A reușit cumva să iasă de sub cadavrul fratelui său mai mare și să se elibereze.

"Mi-a fost greu să respir, din moment ce Dima (Dmitro) era deasupra mea, dar folosind brațele și genunchii, l-am putut împinge pe fratele meu mai mare pe marginea gropii și apoi am ieșit afară.", a povestit ucraineanul.

În întuneric, s-a târât pe câmp până la cea mai apropiată casă, unde o femeie l-a îngrijit peste noapte, înainte de a putea să se întoarcă la sora lui, care îi aștepta acasă, neliniștită.

"Am venit acasă și acolo era Nikola. M-am uitat la ochii lui și l-am întrebat unde sunt ceilalți? A răspuns că nu mai sunt alții", își amintește Irina, plângând.

"Am avut noroc... și acum trebuie să continui să trăiesc"

Nikola spune că este un miracol că a supraviețuit. Cicatricile rămase pe obraz și în spatele urechii sunt și astăzi vizibile.

"Am avut noroc... și acum trebuie să continui să trăiesc. Această poveste trebuie să fie auzită de toată lumea, nu doar în Ucraina, ci în întreaga lume, pentru că astfel de lucruri se întâmplă", afirmă bărbatul.

În regiunea Cernihiv, procuratura a deschis o anchetă pentru crime de război. Anchetatorii au confirmat pentru CNN că frații lui Nikola aveau mâinile și picioarele legate și că erau legați la ochi. În toată Ucraina, au fost înregistrate până acum peste 11.600 de presupuse crime de război, potrivit autorităților locale. CNN a contactat și Ministerul Apărării al Rusiei, dar nu a primit niciun răspuns.

Ca și în cazul altor orori care acum sunt tratate ca și crime de război comise de forțele ruse, povestea lui Nikola și a fraților săi a putut fi spusă doar după ce rușii s-au retras din Cernihiv, la începutul lunii aprilie.

Abia atunci a putut Nikola să caute groapa din care scăpase cu viață. Știa că trebuie să-și găsească frații pentru a-i înmormânta. În 21 aprilie, la o lună după ce cei trei frați au fost executați, Dmitro și Yevhen au fost în cele din urmă îngropați conform tradiției, în pământul care acum era din nou al ucrainenilor.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Cum arată și ce știe să facă Wolly, sistemul ucrainean telecomandat cu termoviziune și țintire automată

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Scenariile FMI: Când ar putea să se încheie războiul din Ucraina

Partenerii noștri