Live

Acordul pentru transportul cerealelor ucrainene pe Marea Neagră va fi prelungit

Data actualizării: Data publicării:
Nave încărcate cu cereale din Ucraina. Foto: Profimedia Images

Acordul privind transportul cerealelor ucrainene pe Marea Neagră, a cărui aplicare este discutată începând de miercuri la Istanbul, va fi prelungit după data de 18 mai ţinându-se cont de obiecţiile ridicate de Rusia, a declarat pentru agenţia rusă TASS o sursă de la Ankara, transmite News.ro.

"Există informaţii potrivit cărora acordul va fi extins în cele din urmă după 18 mai. De aceea, vorbesc despre asta ca despre un fapt și există aşteptări ca exporturile de produse ruseşti să fie incluse în el", a declarat interlocutorul agenţiei de presă a statului rus.

El a precizat că autorităţile turce vor face tot posibilul pentru a prelungi acordul.

"Pentru preşedintele Recep Tayyip Erdogan, prelungirea acordului este un semnal pentru Occident că Turcia poate fi de încredere. Prin urmare, autorităţile vor face tot ce este posibil pentru a se asigura că iniţiativa privind cerealele continuă", a declarat sursa citată. Oficialul a precizat că "încetarea coridorului pentru cereale ar avea un impact negativ asupra Turciei" şi va reduce credibilitatea Ankarei ca partener şi mediator de încredere. Prin urmare, "nu există nicio opţiune pentru Turcia de a eşua în acest acord", a punctat sursa TASS.

La 22 iulie 2022, la Istanbul a fost semnat un pachet de documente pentru a asigura aprovizionarea cu alimente şi îngrăşăminte a piaţei internaţionale. Acordurile prevedeau iniţial să fie reînnoite la fiecare 120 de zile, dar la 18 martie anul acesta, Rusia a anunţat o prelungire cu doar 60 de zile a acordului. Ministerul rus de Externe a precizat că prelungirea ulterioară a acordului va depinde de reconectarea băncii Rosselhozbank la sistemul SWIFT şi de ridicarea restricţiilor privind livrările, asigurările şi utilizarea porturilor. Partea turcă a anunţat anterior potenţiala disponibilitate a băncii de stat turceşti Ziraat de a efectua tranzacţii pentru a plăti pentru cerealele şi îngrăşămintele ruseşti.

 

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"Asta vrea să facă!" Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: "Nici nu mi-a trecut prin cap!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Partenerii noștri