Țările din Europa care relaxează măsurile de carantină din această săptămână, iar oamenii se întorc la muncă
Europa se întoarce treptat la muncă săptămâna aceasta. După modelul Cehiei, care a relaxat măsurile de carantină încă de săptămâna trecută, Spania, Italia, Austria ies şi ele din hibernarea economică impusă de pandemia de coronavirus. Revenirea la muncă se va face în toate aceste state cu respectarea regulilor de distanţare socială şi toată lumea trebuie să poarte măşti de protecţie.
Spania
În Spania, după doar două săptămâni de carantină totală, li se permite să iasă din casă tuturor lucrătorilor care nu îşi pot face treaba de acasă. Îşi pot relua lucrul muncitorii de pe şantiere, cei din fabrici, avocaţii sau menajerele.
Italia
În Italia, ţara europeană cea mai lovită de pandemie, de mâine, 14 aprilie, se vor redeschide librăriile, papetăriile şi magazinele care vând haine pentru copii.
Restul populaţiei trebuie să rămână în carantină până pe 3 mai.
Cehia
Cehia va permite de mâine, 14 aprilie, călătoriile în străinătate. Este vorba de o redeschidere parţială a graniţelor, pentru călătoriile urgente în scop profesional, pentru tratamente medicale sau pentru a-ţi vizita familia. Măsura vine după ce joia trecută au fost redeschise magazinele de bricolaj şi grădinărit, magazinele care vând şi repară biciclete, papetăriile. Oamenilor li s-a permis şi reluarea sportului în aer liber, precum tenisul sau alte activităţi individuale.
Austria
De mâine, 14 aprilie, se vor redeschide şi în Austria magazinele de bricolaj şi grădinărit şi întreprinderile mici de procesare a cărnii. Mai au de aşteptat magazinele de hainele şi saloanele de cosmetică, care vor putea redeschide abia de la sfârşiul lunii. Şcolile sunt programate să îşi reia activitatea pe 15 mai, iar hotelurile şi restaurantele abia spre sfârşitul lunii viitoare.
Norvegia
În Norvegia, reluarea activităţilor cotidiene este privită cu un “optimism prudent”, dar şi aici se fac paşi. Premierul a anunţat că de pe 20 aprilie se pot redeschide creşele, iar de pe 27 aprilie anumite şcoli şi universităţi.
Danemarca
În Danemarca, de miercuri, 15 aprilie, se vor redeschide grădiniţele, iar elevii din ciclul primar se vor putea reîntoarce la şcoală. Cei din ciclul gimnazial şi licee vor putea reveni în clase abia după 10 mai.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News