Live

Țara strivită de malnutriție, inflație de 785% și coronavirus în care guvernul cumpără mașini de lux de milioane de dolari

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Guvernul țării africane Zimbabwe a cheltuit milioane de dolari pe mașini de lux ale oficialilor săi de top, în ciuda colapsului economic generalizat cu care se confruntă această țară și a greutăților cu care se confruntă oamenii în fiecare zi, relatează The Guardian.

Noile achiziții, printre care mai multe mașini de teren și camioane în valoare de 40.000 de dolari, au fost distribuite ambasadorilor, membrilor birocrației de stat și militarilor de top. Analiștii spun că aceste cheltuieli sunt o încercare a noului guvern de a obține sprijin din partea armatei și aparatului birocratic al statului. Mai multe mașini de lux au fost distribuite și către șefi din armată. Costul total al acestor achiziții nu a fost specificat de guvern, însă valoarea lor ar putea să se ridice la milioane de dolari.

În timp ce oficiali din armată și stat primesc aceste daruri de lux, mii de asistente medicale și de medici protestează din cauza condițiilor proaste de muncă, salariilor mici și lipsei de echipament adecvat. Cel mai mare sindicat al asistentelor medicale din Zimbabwe afirmă că inflația galopantă din această țară, de 785%, duce la incapacitatea oamenilor de a își mai permite bunuri de bază.

Până acum, numărul cazurilor confirmate de coronavirus în țară este de 574, iar șapte persoane au murit. Cifrele nu sunt, însă, credibile pentru că numărul de teste este foarte redus. COVID-19 vine, însă, ca stres adițional asupra unei societăți care deja se confruntă cu probleme legate de malnutriție și lipsa celor mai de bază bunuri publice.

Conform ONU, în jur de 4,3 milioane de rezidenți ai Zimbabwe din mediul rural au nevoie de asistență imediată, ei fiind afectați de malnutriție.

Editor: Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cristiano Ronaldo, dezlănțuit! A rostit 3 nume și apoi a trecut la atac: "O spun aici, de față cu toată lumea"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Avertismentul lui Bill Gates privind schimbările climatice: Copiii vor suferi cele mai extreme și ireversibile forme de malnutriție

O companie din Emirate a cumpărat păduri în Africa de dimensiunea Marii Britanii. Cum vrea să facă bani din „certificate de carbon”

Focar de holeră în Etiopia. Organizația Mondială a Sănătății anunță 300 de decese

Controversă în Zimbabwe unde o tânără albă a câștigat concursul național Miss Univers: „Strămoșii mei se răsucesc în mormânt”

Partenerii noștri