Live

Suspectul arestat pentru uciderea directorului UnitedHealthcare s-a declarat nevinovat de crimă teroristă. Ce pedeapsă riscă Mangione

Data publicării:
Luigi Mangione. Foto: Profimedia Images

Luigi Mangione, bărbatul acuzat de uciderea lui Brian Thompson, directorul executiv al UnitedHealthcare, cea mai mare companie de asigurări de sănătate din Statele Unite, s-a declarat nevinovat luni de acuzaţiile de crimă teroristă care i-au fost aduse, relatează Reuters, preluat de Agerpres. 

Audierea de luni de la tribunalul penal al statului New York a fost a doua pentru Mangione de la arestarea sa la un fast-food din statul Pennsylvania, la cinci zile după ce Thompson a fost împuşcat mortal lângă un hotel din cartierul newyorkez Manhattan unde participa la o conferinţă a investitorilor, pe 4 decembrie.

Mangione, în vârstă de 26 de ani, este acuzat şi la nivel federal de urmărirea şi uciderea lui Thompson, în legătură cu care încă nu i s-a cerut să spună cum pledează, dar pentru care este pasibil de pedeapsa cu moartea. Cele două cazuri, la nivel federal şi de stat, se desfăşoară în paralel.

Deşi asasinarea lui Thompson a fost condamnată de responsabili publici, Mangione a fost aclamat ca un erou popular de unii americani, care denunţă costurile excesive ale asigurărilor de sănătate şi puterea deţinută de companiile de asigurări, care pot refuza decontarea unor tratamente medicale, notează Reuters.

Luni, în faţa tribunalului din Manhattan unde avea loc audierea bărbatului se adunase un mic grup de protestatari, în pofida temperaturilor sub zero grade, pentru a-şi exprima sprijinul pentru Mangione şi furia la adresa companiilor de asigurări de sănătate.

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Matt Gaetz, prima nominalizare a lui Trump pentru postul de procuror general, a plătit pentru sex cu minori

Actorul Alec Baldwin scapă definitiv de acuzații în dosarul în care era acuzat de omor prin imprudență: „Nu a comis nicio infracţiune"

Fostul președinte american Bill Clinton a fost spitalizat în Washington. „Rămâne sub observație”

Joe Biden a anulat 37 de condamnări la moarte. Ce pedeapsă vor executa deținuții care au scăpat de execuție

Partenerii noștri