Live

Analiză Super Tuesday, un succes pentru Joe Biden, principalul favorit al democraților împotriva lui Trump. Bernie Sanders rămâne în cursă

Adrian Dumitru Data publicării:
Foto: Win McNamee/Getty Images

Super Tuesday, primul mare test al candidaţilor democraţi pentru nominalizarea partidului în cursa pentru Casa Albă din toamna acestui abia ce s-a terminat. În urma competiţiilor electorale din 14 state şi un teritoriu, dinamica alegerilor primare s-a schimbat semnificativ. Favoritul de până acum, senatorul Bernie Sanders, a avut parte de o noapte dezamăgitoare, în timp ce contracandidatul său principal, Joe Biden, a revenit în lumina reflectoarelor ca principal competitor în cursa democrată. Victoriile lui Biden, neaşteptate pentru unii analişti, arată că Partidul Democrat nu este încă în punctul în care să se poată uni în jurul unui candidat şi că, cel mai probabil, competiţia va continua până în ultimele zile dinaintea Convenţiei Naţionale a partidului care va avea loc în Milwaukee, Wisconsin.

De la bun început, alegerile preliminare democrate au arătat că partidul a rămas, totuşi, fracturat după 2016. 29 de candidaţi şi-au arătat iniţial interesul pentru nominalizarea democrată o mare parte dintre aceştia renunţând la candidatură chiar înainte ca votul să înceapă. Principalii favoriţi în primele luni ale cursei, înainte de începutul scrutinelor efective au fost Joe Biden, Bernie Sanders şi Elizabeth Warren.

Însă cursa nu a rămas deloc stabilă pe parcursul sezonului electoral. Cei trei au făcut frecvent schimb de locuri în sondaje, iar apariţia în scenă a lui Pete Buttigieg, fostul primar al unui orăşel din Indiana a complicat şi mai tare lucrurile. Între timp, prin perioade de creştere şi descreştere s-au mai aflat şi alţi competitori – Kamala Harris, Andrew Yang sau Amy Klobuchar.

Înainte de prima cursă, cea din Iowa, în competiţie mai rămăseseră doar Bernie Sanders, Joe Biden, Pete Buttigieg, Elizabeth Warren şi Amy Klobuchar. Rând pe rând, până la Super Tuesday, au mai rămas în joc doar primii trei competitori, iar acum, după sfârşitul acestui prim episod major, pare că această cursă a fost redusă la un meci între Joe Biden şi Bernie Sanders.

Bernie Sanders, între victorie şi înfrângere

Dintre toţi candidaţii rămaşi în cursă, situaţia lui Bernie Sanders este cea mai atipică. Deşi a ratat ocazia de a se impune decisiv în cadrul celor 14 competiţii din Super Tuesday, Bernie a rămas încă unul dintre principalii competitori.

Aşteptarea analiştilor era că Sanders, folosindu-se de momentumul dat de rezultate foarte bune în statele iniţiale – Iowa, New Hampshire şi Nevada – urma să câştige o majoritate a statelor din Super Tuesday. Într-un final, Sanders a reuşit victorii categorice în statul său de origine, Vermont, în Colorado, în Utah şi în California, cel din urmă fiind unul dintre cele mai importante state ale alegerilor preliminare.

Competiţia din California îi va aduce, astfel, un număr important de delegaţi lui Sanders, cu acest aport semnificativ el putând chiar să egaleze sau să depăşească numărul delegaţilor pe care i-a primit Joe Biden, deşi cel din urmă a câştigat mult mai multe competiţii.

Deşi Super Tuesday poate reprezenta un uşor regres pentru Sanders, senatorul de Vermont are suficient capital electoral pentru a rezista în cursă până la Convenţie.

Campania în moarte clinică a lui Joe Biden, resuscitată de Sudul american

Până la alegerile primare din Carolina de Sud, puţini îi mai dădeau vreo şansă de revenire lui Joe Biden. Fostul vicepreşedinte, văzut iniţial ca favorit, şi luat în colimator ca principal contracandidat şi de preşedintele în exerciţiu, Donald Trump, a avut prestaţii dezastruoase în cadrul statelor iniţiale. În Iowa a pierdut decisiv în faţa lui Sanders şi Buttigieg, în timp ce în New Hampshire înfrângerea a fost atât de usturătoare încât a reuşit să obţină abia locul 5. Campania lui Biden a început să arate uşoare semne de revenire abia în Nevada, unde a reuşit cu greu să obţină locul 2 în faţa unui Sanders care părea la acel moment imposibil de oprit.

Atunci când puţini îi mai dădeau vreo şansă de revenire, Biden a continuat să spere la o victorie în Carolina de Sud care să îi resusciteze campania. Cu un sprijin consistent printre comunităţile de culoare din Sudul american, Biden a reuşit să câştige Carolina de sud cu un scor zdrobitor, 48%, moment care a prefaţat victoriile de la Super Tuesday.

Victoriile succesive ale lui Biden în statele din Sud erau, totuşi, previzibile. Carolina de Sud a arătat că Biden este încă un candidat viabil şi că are capacitatea să coalizeze foştii votanţi-Obama spre o victorie. În acelaşi timp, fostul vicepreşedinte a beneficiat masiv de pe urma ieşirii din cursă a celorlalţi moderaţi – Pete Buttigieg şi Amy Klobuchar, ambii oferindu-şi sprijinul pentru campania lui Biden chiar cu o seară înainte de Super Tuesday.

În acest moment, pare destul de evident că cei doi şi-au negociat poziţii ministeriale sau de altă importanţă în cadrul unei viitoare administraţii Biden. Pete Buttigieg ar putea fi luat în calcul chiar pentru poziţia de vicepreşedinte într-o posibilă administraţie Biden.

Marile surprize ale Super Tuesday – Minnesota, Massachussetts şi Texas

În 2016, Bernie Sanders câştiga zdrobitor alegerile primare din Minnesota, obţinând aproximativ 62% dintre voturi în faţa contracandidatei Hillary Clinton. Minnesota, unul dintre statele cruciale pentru democraţi şi care în ultimele cicluri electorale s-a îndreptat din ce în ce mai mult către republicani, a fost câştigat de Clinton în alegerile prezidenţiale din 2016 la diferenţă de doar două procente de Donald Trump.

În 2020, Joe Biden a reuşit să obţină o victorie decisivă în acest stat. Cu peste 10 procente în faţa lui Sanders, Joe Biden a reuşit prima surpriză a nopţii, câştigând unul dintre statele despre care se credea că va fi câştigat fără probleme de Bernie Sanders.

Ieşirea din scenă a senatoarei Amy Klobuchar a precipitat această victorie a lui Biden. Favorita pentru a câştiga Minnesota, statul din care provine, Klobuchar a renunţat la candidatură cu o seară înainte de Super Tuesday şi şi-a anunţat susţinerea pentru Joe Biden.

Surprinzător a fost şi rezultatul din Massachussetts, unde era de aşteptat ca Elizabeth Warren să fie câştigătoare, având în vedere că acesta este statul ei de origine. Şi aici, însă, Joe Biden a reuşit imposibilul şi a obţinut primul loc.

Cea mai mare surpriză, însă, o reprezintă victoria lui Biden în Texas, unul dintre statele în care cursa era foarte strânsă, şi în care mulţi se aşteptau ca Sanders să câştige la o diferenţă foarte mică. Biden s-a impus în Texas la o diferenţă de 3 procente, câştigând un număr aproape egal de delegaţi cu cei pe care i-a câştigat Sanders.

Candidaţii „secundari”, marii pierzători

Marii pierzători ai nopţii au fost, fără îndoială, Elizabeth Warren şi Michael Bloomberg. Dacă majoritatea centriştilor au intuit pericolul unui Sanders „imbatabil” în cadrul divizării votului moderat şi au ales să iasă din cursă să să îl susţină pe Biden, Michael Bloomberg, pare decis cu orice preţ să obţină nominalizarea în cadrul unei „convenţii contestate”.

Acuzat că încearcă să „cumpere” nominalizarea partidului, miliardarul, fost primar al New York-ului şi fost republican, pare că a căutat momentul în care alegerile preliminare erau cel mai polarizate pentru a intra în cursă. Bloomberg pare că îşi dorea să apară drept candidatul de compromis, în situaţia în care un Biden căzut la începutul sezonului electoral nu ar fi putut să coalizeze votul moderaţilor şi centriştilor. Între timp, Bloomberg a decis să iasă din cursă şi să îl sprijine şi el pe Joe Biden.

Miliardarul nu a reuşit, însă, să câştige niciun stat, reuşind doar o victorie amară în Samoa americană, unul dintre teritoriile care votează în cadrul Super Tuesday.

Nici campania lui Elizabeth Warren nu o duce mai bine. Înfrântă în propriul stat, Massachussetts, acolo unde a reuşit să obţină doar locul 3, poziţionându-se în spatele lui Joe Biden şi Bernie Sanders, Warren pare că a ratat orice fel de şansă de a mai câştiga nominalizarea.

Votanţii lui Sanders o acuză, de asemenea, că divizează votul progresiştilor şi social-democraţilor prin rămânerea în cursă, având în vedere faptul că o ieşire a ei înainte de Super Tuesday i-ar fi lăsat loc liber lui Sanders să câştige multe state importante printre care şi Massachussetts, dar şi Texas, Maine sau Minnesota.

Este greu de crezut că Warren va mai rămâne mult timp în cursă, deşi unii spun că ea ar avea în vedere un plan similar celui lui Bloomberg, să încerce să devină candidatul de compromis care uneşte facţiunile progresistă şi moderată din interiorul Partidului Democrat. Imaginea sa printre votanţii lui Bernie Sanders, însă, a suferit prejudicii aproape ireparabile, iar Sanders însuşi ar putea să fie reticent în a accepta un parteneriat cu Warren în alegerile prezidenţiale dacă el va fi cel nominalizat.

Ce rămâne în urma Super Tuesday şi cum se vor pregăti candidaţii pentru adevăratul test – prezidenţialele din noiembrie

După cele 14 competiţii de noaptea trecută, cursa democrată a devenit, în mod clar, un meci între Joe Biden şi Bernie Sanders. Cei doi s-au impus în mod clar drept singurii cu şanse reale de a obţine nominalizarea, însă în condiţiile în care avantajul nu s-a concretizat pentru niciunul dintre ei în numărul de delegaţi, există încă o şansă reală pentru o convenţie contestată în iulie.

Dacă niciunul dintre cei doi nu reuşesc să obţină o majoritate de 1991 dintre delegaţi, atunci se va ajunge la convenţie contestată, în care vor avea loc mai multe runde de vot, iar finalul va fi hotărât de negocieri şi schimburi între candidaţi în cadrul evenimentului.

Acest deznodământ ar fi cel mai puţin preferat de Sanders, care nu se bucură de mult sprijin în cadrul establishment-ului democrat, iar dacă se va ajunge la această situaţie, Biden va fi, cel mai probabil nominalizat. Pe de altă parte, după ieşirea lui Bloomberg din scenă, este posibil ca Biden să fi capturat deja posibilitatea unei majorităţi a delegaţiilor, în condiţiile în care a rămas singurul moderat din cursă, iar restul centriştilor şi-au anunţat deja sprijinul pentru el. 

Pe de altă parte, victoriile rapide ale lui Biden nu pot fi considerate un test de viabilitate în alegerile prezidenţiale din toamnă. În fapt, multe dintre statele câştigate de Biden sunt state care, în mod tradiţional, votează candidatul republican sau care sunt deja, fără dubii în tabăra democrată. Bernie Sanders pe de altă parte, a reuşit să obţină sprijin puternic în state considerate competitive – precum Nevada sau Colorado.

Adevăratul test în ceea ce priveşte statele competitive urmează să înceapă săptămânile următoare când state cruciale pentru democraţi în alegerile prezidenţiale vor fi puse la bătaie – Michigan, Wisconsin, Pennsylvania sau Florida.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Cum au încercat consilierii lui Joe Biden să ascundă declinul mintal al președintelui SUA

Rusia anunță că Ucraina a lansat zece rachete occidentale asupra sa. Care a fost ținta atacului

Casa Albă spune că Trump trebuie să mențină progresele făcute de Biden cu China în reducerea deceselor din cauza fentanilului în SUA

Partenerii noștri